Chiar dacă președintele PNL Florin Cîțu susține că el l-a propus în Biroul Permanent al partidului pe Nicolae Ciucă pentru funcția de premier, subliniind că nu este vorba de o schimbare bruscă, deoarece „suntem în criză politică”, mai mult, aceasta a fost acceptată în unanimitate în BEX, membri marcanți ai PNL îl contestă deja pe Ciucă. Fostul purtător de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, un susținător al lui Orban, consideră că România nu are nevoie în acest moment de o soluție militară de guvernare.
„România are capacitatea de a oferi țării o soluție politică democratică de guvernare și aceasta e simplă: refacerea coaliției de guvernare cu un candidat de premier din partea PNL, altul decât Florin Cîțu și Nicolae Ciucă, care să aibă capacitatea de a reface încrederea partenerilor. Eu nu cunosc alt candidat în PNL decât Ludovic Orban, cel care a reușit să facă această coaliție și care a gestionat foarte bine țara în situație de pandemie”, a declarat Dancă, pentru B1 TV.
De asemenea, Ionel Dancă a ținut să sublinieze că dacă Guvernul Ciucă va ajunge în Parlament, nu este dispus să voteze „un guven alături de PSD”. Asta deși nu este vorba de un Guvern PNL – PSD, ci de unul care ar avea susținerea social democraților, după cum au declarat deja liberalii.
„Să ajungă la vot… Dar dacă e vorba despre un vot al unui guvern minoritar PNL cu sprijin PSD, eu nu pot să fiu complice unei astfel de soluții pe care românii nu au votat-o, nu au girat-o cu încrederea lor la alegerile parlamentare din 2020. Noi am candidat chiar în condiții de pandemie, să nu se mai facă uz de situația critică sanitară, cu angajamentul că vom oferi României o guvernare fără PSD. Prin urmare nu pot să votez un guvern alături de PSD”, a mai spus deputatul Ionel Dancă.
De altfel, Nicolae Ciucă a făcut un prim apel tuturor actorilor de pe scena politică, pentru a sprijini guvernarea în vederea depășirii crizei medicale și energetice. „România are nevoie de un guvern cu puteri depline pentru a trece cât mai bine și mai repede dincolo de acest val al pandemiei și de iarna care urmează”, a postat senatorului Ciucă pe pagina sa de Facebook.
În acest moment, singurii care au refuzat, pe față, susținerea premierului desemnat sunt cei de la AUR, care prin vocea lui George Simion au anunțat chiar inițierea procedurilor de suspendare a președntelui Iohannis.