Candidatul USR PLUS și susținut de PNL, la Primăria Sectorului 1, Clotilde Armand este acuzată de jurnalistul Mihai Belu că printre intențiile sale s-ar număra și desființarea Clubului Rapid București.

Mihai Belu, declarații incendiare despre Clotilde Armand și presupusele intenții ale acesteia de a desființa Clubul Rapid București

Clotilde Armand, acuzații grave: afaceri cu Statul, benefice pentru ea, păguboase pentru România

Potrivit jurnalistului Mihai Belu, Clotilde Armand ar duce o luptă politică și, potrivit datelor pe care acesta le are, avocații acesteia ar fi implicați în „povestea Rapidului”. Mai pe larg, Belu spune că Societatea Civilă de Avocați Milcev Burbea, adică cei care o reprezintă și pe Clotilde Armand, ar fi, de asemenea, în spatele celor de la AFC Rapid, adică cei care se luptă în tribunale cu FC Rapid 1923 S.A.

Foto: Gândul.ro

În disperarea de a contesta realitatea din povestea > a transmis către Lumea Politică un drept la replică pe care l-a împănat cu amenințări demne de social democrația din vremea lui Adrian Năstase. În perioada aia am avut peste 150 de procese. Am o experiență vastă dintr-o perioadă în care dacă pierdeai un proces puteai să te duci direct la pușcărie. Le-am câștigat aproape pe toate.

Despre dreptul la replică și argumentele sale hilare urmează să scrie Lumea Politică pe larg. Ceea ce m-a șocat a fost numele avocaților lui Clotilde. Societatea Civilă de Avocați Milcev Burbea a redactat și transmis dreptul la replică împreună cu o delegație completată în fugă, pe un colț de masă dintr-un sediu de campanie.

Le-am transmis avocaților că o aștept oricând pe doamnă la o dezbatere în care să îmi spună și mie, cum i-a spus lui Tudorache, că Egis are două CUI-uri. Au spus că este ocupată cu electoratul.”, susține Mihai Belu.

De asemenea, tot acesta este de părere că: „Avocații lui Clotilde sunt aceiași care luptă din răsputeri împotriva echipei de fotbal Rapid București. Milcev Burbea reprezintă AFC Rapid.

Avocații lui Clotilde > pentru adversarii echipei susținute de Tudorache. Lupta pare politică. Fiecare politician vrea Rapidul lui așa cum fiecare politician a dorit Universitatea lui la Craiova. În spatele unor astfel de lupte stau sentimentele a zeci de mii de suporteri care așteaptă o instanță de judecată să le dicteze iubirea.

Dacă se dovedește că acest om nou din politică se joacă fără scrupule cu sentimentele unor suporteri, dincolo de proces ea va deveni dușmanul meu pe viață.

Și eu sunt suporter. Sper să fie numai o întâmplare că avocații lui Clotilde sunt implicați și în povestea Rapidului”, adaugă, de data aceasta pe Facebook, potrivit unui articol apărut inițial pe Gândul.

Ziarul de Investigații

Articolul precedentViorica Dăncilă este supărată că Florin Cîțu a umblat liber prin Teleorman și a spus minciuni
Articolul următorPrimarul din Brebu minte ca să-și acopere abuzurile în tocarea banului public. Albumul „Who We Are?” a costat aproape triplu!