Concurență acerbă pentru postul de președinte al Curții de Apel Constanța, patru judecători, care s-au înscris la concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), urmând să susțină sâmbătă proiectul managerial privitor la exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere pe care doresc să o ocupe, potrivit ziuaconstanta.ro.
Primii care vor prezența proiectele manageriale sunt magistrații care s-au înscris la concursul pentru conducerea Tribunalului Constanța și respectiv a Judecătoriei Tulcea, urmând ca ulterior să prezinte proiectele cei patru magistrați, de la ora 13.30. Potrivit calendarului desfășurării examenului, pe 31 iulie 2022 se va susține proba scrisă privind managementul, comunicarea și resursele umane, rezultatele fiind afișate pe data de 10 august 2022.
Magistrații care și-au depus candidatura pentru postul de președinte al Curții de Apel Constanța sunt Răzvan Anghel, Alina Gabriela Jurubiță, Gabriel Sandu Lefter și Claudiu Iulian Răpeanu
Răzvan Anghel este judecător în cadrul Secției I Civile a instanței, fiind membru ales în Adunarea Generală a Judecătorilor din Curtea de Apel Constanța. Alina Gabriela Jurubiță este președintele delegat al Curții de Apel Constanța, fiind judecător în cadrul Secției I Civile a instanței. Gabriel Sandu Lefter a fost președinte al Curții de Apel Constanța, fiind numit în funcție pe data de 1 ianuarie 2016, pentru o perioadă de trei ani. După detașarea anul trecut la Ministerul Justiției, judecătorul își desfășoară activitatea în cadrul Secției I Civile a instanței. Claudiu Iulian Răpeanu este vicepreședintele Curții de Apel Constanța, fiind judecător în cadrul Secției de Contencios administrativ și fiscal a Curții. Din luna martie, judecătorului i-au fost delegate și atribuțiile de președinte al Secției Penale și pentru cauze penale cu minori și de familie a Curții. În cazul Tribunalului Constanța, pentru funcția de vicepreședinte al instanței, va susține proiectul managerial magistratul Iulia Laura Opariuc-Dan, președintele Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței. De asemenea, pentru postul de președinte al Judecătoriei Tulcea va candida magistratul Camelia Daniela Stan, actual președinte al instanței, în baza delegării de la CSM.