Vicepremierul Dan Barna, copreşedintele USR PLUS, a declarat marţi că nu este mulţumit de modul în care guvernează coaliţia, deoarece multe dintre obiectivele propuse pentru începutul de mandat nu s-au materializat, subliniind că „o mare parte dintre ele au fost cumva condiţionate de clarificarea leadership-ului în PNL”.
Totodată a precizat că speră ca din toamnă, guvernarea să vină cu câteva dintre lucrurile care acum sunt doar la faza de proiect să devină realitate, mai ales că așteptările cetățenilor sunt mari.
De asemenea, Barna a menționat că într-o coaliţie de trei lucrurile merg mai greu decât într-o coaliţie de două şi mai greu decât într-un guvern monocolor.
Barna spune că „unele lucruri se întâmplă într-o viteză mai lentă”
Deși consideră că românii au înțeles cum stau lucrurile cu „guvernarea în trei”, Dan Barna este de părere că formațiunea sa face eforturi destul de mari pentru a găsi oameni competenți care să pună în aplicare reformele cuprinse în programul de guvernare, stabilit la începutul mandatului coaliției.
„Ducem agenda publică în Parlament şi în Guvern, unele lucruri se întâmplă într-o viteză mai lentă, altele se întâmplă, vedem, este realitatea acestei Românii. (…) Colegii mei miniştri se chinuie şi fac eforturi să găsească oameni competenţi şi să nu pună doar oameni de la partid şi îşi iau castane de la parteneri de coaliţie, despre aceasta este vorba”, a spus Brana, adăugând că altfel, aşteptarea românilor să aibă o bună guvernare fără să se implice este una degeaba. „Cei care vor bună guvernare să vină în partide şi să se implice şi atunci avem bună guvernare, avem o şansă, astfel o să ne luptăm, cum fac eu şi colegii mei din USR PLUS”, a concluzionat vicepremierul Dan Barna.