Firma TIAB, ce depusese documentația în cadrul procedurii de atribuire a unui contract de achiziție publică având ca obiect „upgrade balizaj” la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu din Constanța, a înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța un dosar cu privire la litigiul respectivei achiziții publice, relatează presa locală Ziua de Constanța. Termenul de judecată de la Curtea de Apel Constanța a fost stabilit pentru 18 august 2021.
Demersul făcut de TIAB vine ca urmare a deciziei adoptate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), prin care a respins „ca nefondată” contestația depusă de TIAB în contradictoriu cu SN Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu SA.
Societatea a contestat răspunsul din adresa nr. 6310/23.04.2021, reprezentând „Clarificare din oficiu”, publicată în SEAP în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Upgrade Balizaj luminos la PDA dir.36”, cod CPV 45235000-3 (Rev. 2), inițiată de SN Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu SA, în calitate de entitate contractantă, și a solicitat: „(…) suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea prezentei contestaţii; obligarea entităţii contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalităţii, în sensul: anulării în parte a clarificării din oficiu nr. 6310/23.04.2021, respectiv anulării ca nelegal a «răspunsului remediat»; obligarea entităţii contractante la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea prezentei contestaţii constând în onorariu avocaţial”.
Potrivit SEAP, valoarea contractului este de 22.984.815,82 de lei, iar criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”. De altfel, pe site-ul e-licitatie.ro „termenul limita pentru primirea ofertelor / candidaturilor, a cererilor de participare sau a scrisorii de exprimare a interesului” a fost modificată până pe 27 iulie, semn că nu se ia în considerare oferta depusă de TIAB.
Brașovul și Constanța, printre orașele cu cea mai rapidă creștere economică din Europa