Biciclete
Biciclete. Sursa foto: profit.ro

În timp ce mașina devine un lux odată cu creșterea explozivă a prețurilor carburanților, românii sunt stimulați să folosească tot mai des bicicletele, Ministerul Mediului lansând în dezbatere un program multianual de amenajare a pistelor de biciclete. Măsura nu este o noutate, dacă ținem cont de faptul că în multe țări europene, cum ar fi Polonia, Ungaria, Bulgaria, Slovacia Germania, Danemarca, mersul pe bicicletă a devenit un lucru obișnuit. Fondurile necesare pentru aceste investiții provin din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, potrivit evz.ro.

Pe site-ul ministerului a fost lansat un proiect de ordin pentru aprobarea ghidului de finanțare a programului de realizare a pistelor pentru biciclete

Potrivit programului ce vizează îmbunătățirea calității mediului prin încurajarea folosirii mijloacelor de transport nepoluante, primăriile vor putea solicita finanțări nerambursabile de până la 50 de milioane de lei, pentru amenajarea pistelor de biciclete.

Suma maximă care poate fi finanțată pentru realizarea unui kilometru de traseu este de 1.000.000 de lei în cazul pistelor de bicicliști unde se vor realiza lucrări pe amplasamente separate de drum, neamenajate ca trotuar sau parte carosabilă și de respectiv 350.000 de lei/km pentru pistele de bicicliști care presupun lucrări pe carosabil sau pe trotuare.

Primăriile și alte unități administrativ-teritoriale vor putea cere bani pentru a construi piste de biciclete

Finanțările nerambursabile vor putea fi de cel mult de 50.000.000 de lei( Municipiul București), 30.000.000 de lei (sectoarele Bucureștiului), 25.000.000 de lei (municipiile de rang I), 20.000.000 de lei (municipiile de rang II), 15.000.000 de lei( orașe), 5.000.000 de lei (comunele cu mai mult de 5.000 de locuitori), 2.500.000 de lei( comunele cu mai puțin de 5.000 de locuitori), 15.000.000 de lei( județe).

Se vor putea finanța proiecte privind construirea de piste pentru biciclişti pe partea carosabilă sau acostament, piste pentru biciclişti pe amplasament nou, altul decât drum carosabil, acostament sau trotuar, piste pentru biciclişti în cadrul trotuarelor. Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) se vor construi aproximativ 3.000 km de trasee cicloturistice. Amplasarea lor se va face cu prioritate de-a lungul principalelor rute turistice, bugetul alocat fiind de aproximativ 247 de milioane de euro. Bicicliștii vor avea la dispoziție o platformă digitală pentru telefoane inteligente care le va oferi informații tematice despre cicloturism.

Bulgaria şi Polonia sunt în topul european al produ­cătorilor de biciclete, mai ales după de pandemie

Potrivit unui raport al Confe­deraţiei Industriei Europene a Bi­cicletelor (CONEBI) despre pieţele din UE şi Marea Britanie, vânzările de biciclete electrice au crescut cu 40% în 2020, la 22 de milioane de unităţi. Peste 18,3 miliarde de euro este valoarea bicicletelor electrice vândute pe parcursul anului. Erhard Buchel, preşedintele CONEBI, a numit anul 2020 „cel mai bun an de când am început să analizăm datele“. Investi­ţiile şi inovarea au depăşit 1,5 mi­liarde de euro, în creştere de la un miliard de euro în 2019. Acest lucru a alimentat un avans al pro­ducţiei fără precedent în toată Europa“, a pre­cizat Buchel.

Polonia are o pistă de biciclete unică în lume: acumulează energie solară ziua şi generează lumină noaptea

Cea mai strălucitoare pistă de biciclete se găsește în Polonia şi este alimentată în totalitate cu energie solară. Acum se poate circula pe bicicletă şi noaptea. Pista de bicicletă luminată se găseşte în nordul Poloniei, în zona Lidzbark Warminski, fiind creată de TPA Instytut Badań Technicznych Sp. z o.o. Este făcută dintr-un material sintetic care acumulează energie solară și generează lumină. ”Materialul folosit de noi oferă lumină suficientă și reacumulează mereu energia în timpul zilei. O stochează și o utilizează seara”, a declarat Igor Ruttmar, președintele TPA și inițiatorul proiectului.

Ministrul Sănătății: ”Suntem campioni la numărul de accidente grave”

Articolul precedentMinistrul Sănătății: ”Suntem campioni la numărul de accidente grave”
Articolul următorIași: Din cauza furtunii, un pilot nu a reușit să aducă avionul la sol