Un studiu realizat de cercetătorii din Marea Britanie scoate la iveală o informație îngrijorăroare pentru țările afectate de tulpina indiană (Delta) a Covid-19. Conform studiului, o variantă a tulpinii ar putea să aibă ca efecte secundare sechele la nivelul scoarței cerebrale.
Studiile nu certifică, însă dacă efectele secundare descoperite de aceștia, în ceea ce privește varianta de tulpină indiană vizată, sunt, sau nu, permanente
„Specialiştii avertizează că varianta indiană a coronavirusului ar putea să devină dominanţă la nivel mondial, această nouă mutaţie fiind mai agresivă şi rezistentă la vaccinurile existente pe piaţă. Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii din Marea Britanie, pacienţii infectaţi ar rămâne cu sechele la nivelul scoarţei cerebrale”, relatează Reuters.
Marea Britanie rămâne pe lista roșie
Tulpina indiană, vinovată pentru pierderea materiei cenușii
La studiul respectiv au participat 394 de persoane care s-au vindecat de Covid. Aceștia au fost supuși scanărilor cerebrale înainte de să se infecteze și, ulterior, după ce s-au vindecat. Mai mult, la studiu au participat, de asemenea, și 388 de subiecți sănătoși, care au oferit experților termen de comparație. De menționat, totuși, că din cei 394 de respondenți la studiu, doar 15 au fost spitalizați, în momentul în care au făcut Covid-19.
Așadar, oamenii de știință au constatat, în urma studiului ce vizează efectele de după infectarea cu tulpina indiană, că la nivelul creierului se înregistrează pierderi masive de substanță cenușie, în directă legătură cu pierderea gustului și mirosului. Mai mult, afectată s-a dovedit a fi inclusiv acea parte a creierului care este responsabilă cu memoria anumitor experiențe legate de reacțiile emoționale.