Chiar dacă alegerile prezidențiale sunt departe, partidele au deja o idee sau alta despre cine ar trebui scos în față. Firește, planurile se mai pot schimba, însă aparent în interiorul PSD se știe sigur la acest moment că nu președintele partidului va fi candidat.

Potrivit lui Marcel Ciolacu, partidul pe care îl conduce are ceva planuri și sunt discuții, însă pentru următoarele alegeri prezidențiale modul de desemnare a candidatului va fi total schimbat. Ciolacu a explicat că va avea loc o competiţie internă pentru desemnarea candidatului, dar în acest moment acest lucru „nu este o prioritate”.

Însă după ultimele înfrângeri, PSD nu îl va scoate în față drept candidat pe cel care conduce partidul, Ciolacu avansând inclusiv ideea că partidul va miza pe cineva care în acest moment nu este foarte vizibil. Explicațiile acestuia au fost oferite aseară, la Antena 3.

Eu, ca şi preşedinte al partidului, am anunţat că s-a terminat cutuma prin care preşedintele partidului era de drept candidatul la prezidenţiale. Ne-am uitat puţin în trecut şi am văzut că acest lucru nu a funcţionat. Nu a fost cea mai bună alegere şi cea mai bună abordare.

Vom face alegeri preliminare în interior în fiecare filială județeană a partidului și vom alege pe alte baze și pe alte principii și pe altă logică.

Mai mult, am lăsat o uşă deschisă şi eventualităţii să aducem un candidat apropiat Partidului Social Democrat, dar care în acest moment nu este actor în prima scenă a partidului. Cred că aceasta este logica pe care vom continua, am văzut colegii mei că au fost de acord cu propunerea mea şi vom vedea în următoarea perioadă când vom declanşa aceste alegeri preliminare”, a declarat Marcel Ciolacu pentru sursa citată.

Articolul precedentMinistrul Mediului: „Transferul de deşeruri este interzis între statele membre”
Articolul următorReformele „îndrăznețe” promise de Cîțu Comisiei Europene