Piata
piata. Sursa foto: pixabay.com

Premierul Nicolae Ciucă a cerut efectuarea de controale la comercianți, în perioada sărbătorilor Pascale. Premierul a declarat că a văzut o creștere foarte mare a preţurilor la anumite produse şi a cerut ca inspectorii ANSVSA și ANPC să facă controale astfel încât să se evite specula iar preţul produselor să fie unul corect.

Solicitarea premierului Nicolae Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că a primit multe întrebări legate de preţurile la produsele pe care românii le cumpără în aceste zile.

”Ne aflăm în Joia Mare, foarte curând vom sărbători sfintele Paște. Am primit mai multe întrebări legate de prețuri, discuții legate de prețurile la produsele pe care cetățenii le preferă, le cumpără în aceste zile. Am văzut și partea aceasta de escaladare a prețurilor la anumite produse, am discutat cu instituțiile de linie, astfel încât prin ANSVSA, prin Autoritatea de Protecție a Consumatorului, să veghem astfel încât să se evite specula și cetățenii să beneficieze de prețul corect al produselor și, de asemenea, să asigurăm siguranță alimentară peste tot acolo unde se comercializează astfel de produse. Ca atare, tuturor autorităților care sunt îndrituite să vegheze pentru a putea să avem siguranța că nu se speculează pe produsele care au cea mai mare căutare”, a declarat Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă a cerut că autorităţile să vegheze pentru a nu apare specula la produsele care sunt cele mai căutate, acestea trebuind să se comercializeze în condiţii corespunzătoare.

„Le cer să fie permanent la datorie, le mulţumesc de pe acum că vor fi de veghe permanent şi sper ca toate activităţile să se desfăşoare fără evenimente deosebite”, a spus Nicolae Ciucă. Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu a declarat că nu există baza legală pentru a lua măsuri împotriva ”speculanților” din piețe care vând carnea de miel cu 60 de lei kilogramul, deoarece ”infracțiunea de speculă a fost eliminată din Codul Penal”.

Banca Mondială avertizează: Ar putea apare o scumpire „uriaşă” a preţurilor la alimente

Articolul precedentBanca Mondială avertizează: Ar putea apare o scumpire „uriaşă” a preţurilor la alimente
Articolul următorPatriarhul Daniel, îndemn pentru credincioşi cu ocazia sfintelor Paşti: Să ne rugăm pentru încetarea războiului în Ucraina