Copreședintele PAUR,  George Simion vrea „capul” ministrului de Interne, Lucian Bode, pe care îl acuză că folosește polițiștii „pentru a vâna demonstranți”. De altfel, Simion a dat de înțeles că nu se mulțumește cu demiterea lui Vlad Voiculescu, pe care o consideră o victorie personală. În conferința de presă săptămânală, George Simion a transmis că faptul că polițiștii și jandarmii lui Bode se ocupă de „hăituirea bătrânilor”, mai mult, că aceștiau ar avea „norme de amenzi” pe care să le aplice.

„După Vlad Voiculescu, următorul ministru pe care îl considerăm responsabil pentru cenzurarea opiniei românilor, de afectarea libertăților și drepturilor fundamentale, și de deprofesionalizarea unei întregi categorii sociale și profesionale, am depus o interpelare prin colegul Ionuț Neagu, senator, la premierul României, pentru a-l demite pe ministrul de Interne Bode, care, din păcate, a folosit poliţiştii şi jandarmii, în ultimele luni de când a preluat mandatul, nu pentru activitate preventivă, nu pentru muncă specifică de poliţie, ci pentru a vâna demonstranţi”, a declarat copreședintele AUR, George Simion.

Peste 6.000 de amenzi pentru „căderea lui Voiculescu”

Potrivit lui Simion, MAI ar fi acordat 6.500 de amenzi, doar la protestele „care au dus la căderea ministrului Voiculescu”. Demonstrantul-șef de galerie a mai precizat că poliţiştii şi jandarmii se ocupe de alte lucruri decât de cele trecute în fișa postul, fapt care duce la deprofesionalizarea acestei categorii de forțe de ordine. „Se ocupă de hăiturea bătrânilor care nu poartă mască, de bunici care vând leuştean, de minore care vând ghiocei şi primim semnale nenumărate din partea poliţiştilor şi jandarmilor că li se dau norme de amenzi şi li se cere să facă lucruri care nu sunt în fişa postului”, a mai afirmat Simion.

Eliminarea vocilor anti vaccinare, subiect de gândire pentru Simion

Pe lângă demiterea lui Bode, PAUR vrea ca premierul să își retragă afirmațiile pe care le-a făcut cu privire la campania de vaccinare. „Solicităm premierului Florin Cîţu să retracteze afirmaţiile grave, fără precedent în spaţiu public, prin care cerea eliminarea acelor voci care mai există şi pun întrebări cu privire la campania de vaccinare. Totodată, cerem demisia lui Lucian Bode pentru că vineri, la Piteşti, un bărbat de 63 de ani a fost ucis de către lucrători, de către poliţişti şi considerăm că este un efect al politicii de deprofesionalizare a Poliţiei”, a conchis Simion.

Ce a spus Cîțu

Cîțu a declarat, marți, că autoritățile au susținerea mediului privat și a numeroase ONG-uri care sprijină campania de vaccinare. „Ceea ce facem acum este eliminarea acelor voci care mai există împotriva acestei campanii de vaccinare. Orice voce împotriva campaniei de vaccinare, de oriunde ar veni ea, subminează un efort al nostru, al tuturor de a reveni la normalitate cât mai curând. Vreau să fie foarte clar: orice voce care subminează această campanie subminează efortul nostru de a reveni la normalitate”, a subliniat Cîțu, citat de Digi24.

Ministrul Bode: „Nimeni nu e de neînlocuit. Nici eu”

Articolul precedentPasarela Regală din Constanța, „scoasă la lumină”
Articolul următorFeed-back-ul elevilor: o normalitate ignorată din 2016