Ministrul Educației, Ligia Deca, ar putea da ochii cu parlamentarii pentru a da o serie de lămuriri legate de Legile Educației.
Astfel, aceasta este aşteptată la „Ora Guvernului” pe data de 1 martie, la ora 11.30, la solicitarea USR: „Să vină să ne explice care e situaţia legilor Educaţiei pe care le ţine ascunse la sertar de atâta timp”.
Afirmația îi aparține lui Radu Mihail, liderul grupului USR din Senat, care a explicat succint de ce ministrul Educației ar trebui să fie scos „la tablă”, politicianul solicitând totodată sprijin pentru a obține câteva întrebări relevante pentru Ligia Deca.
„Noile legi ale Educației sunt ținute la secret și negociate în spatele ușilor închise de PSD și PNL. Acest lucru este inacceptabil. Este vorba de educația copiilor noștri, ai tuturor românilor, nu doar de copiii celor de la PSD și PNL.
Grupul USR de la Senat, pe care îl conduc, a decis să o cheme pe 1 martie pe ministrul Educației, Ligia Deca, la „Ora Guvernului”. Doamna Deca trebuie să clarifice încotro are de gând să ducă învățământul românesc.
Vrem să ducem dezbaterea acolo unde trebuie să fie, în întreaga societate.
Ce întrebări ați vrea să îi puneți doamnei Deca?”, arată Radu Mihail într-o postare pe Facebook.
Pe de altă parte, o explicație mai largă a oferit senatorul USR Ștefan Pălărie, într-o intervenție la B1 TV. Astfel, acesta a caracterizat-o pe Ligia Deca drept „un instrument politic și atât” care „a pierdut complet și busola, dar și cârma ministerului”, subliniind că „USR consideră că Ligia Deca a ales, din păcate, calea tăcerii și a secretizării, pierzându-și credibilitatea de a mai face aceste legi”.
„Aveam așteptări de la această nominalizare, mi se pare surprinzător că un om calificat, aș spune, precum dumneaei, dar și față de care existau așteptări, cum spuneam, din spațiul public, a clacat politic complet, aș spune, și a devenit pur și simplu un instrument politic și atât. (…)
În general, nu poți crede un om care tace și se ascunde permanent. Domnia sa nu și-a prezentat obiectivele, ce vrea să facă în acest mandat, conducând portofoliul Educației în România, și, de asemenea, știm cu toții, a ascuns textele de legi de ochii oricui. (…)
Doamna Ligia Deca trebuie să înțeleagă că o lege a educației nu este o lege pentru domnul Ciolacu sau pentru domnul Ciucă, nu este o lege pentru PSD sau PNL. Este o lege pentru copiii României și pentru atât de mulți părinți din România care nu mai știu, așteaptă cu sufletul la gură să vadă ce schimbări și ce modificări îi vor mai aștepta, îi vor mai paște în perioada următoare.
Lucrul acesta nu poate să se întâmple, din punctul meu de vedere, într-o țară civilizată sau într-o țară cu pretenții europene”, a spus Ștefan Pălărie pentru sursa citată.