„Nu aveam nevoie de modificări la legile justiţiei, nici prin legile date de Parlament, nici prin OUG. Dar ceea ce se întâmplă în momentul de faţă nu face decât să confirme îngrijorările magistraţilor – şi anume că legile s-au făcut în grabă, legile s-au făcut prost, legile au determinat aspecte ineficiente la unele instanţe şi parchete, legile au mari probleme de respectare a unor standarde internaţionale şi iată că ele trebuie corectate prin Ordonanţă. Însă Guvernul nu se rezumă la a corecta legile imperfecte ale Parlamentului, ci Guvernul adoptă şi alte măsuri, prin care îşi întăreşte controlul asupra sistemului judiciar. Or lucrurile acestea nu le mai putem accepta. Acesta este motivul pentru care în aceste zile veţi vedea judecătorii şi procurorii protestând, nu doar prin comunicate de presă şi prin ieşiri în faţa palatelor de justiţie, ci chiar prin suspendarea activităţii, începând de săptămâna viitoare”, a afirmat judecătorul.