Liberalii, ca toată suflarea politică de altfel, mențin ritmul susținut al campaniei electorale, dat fiind că se apropie alegerile parlamentare. Și, cum PNL speră să convingă românii că merită o majoritate de mai mare mândria în Camera Deputaților și în Senat, care să le asigure pâinea și cuțitul în următorii 4 ani, promisiunile au început să se reverse. Ultima problemă pe care PNL promite să o rezolve este activitatea Curții Constituționale a României, care trebuie schimbată din temelie. De aceea, primul pas propus de liberali este mărirea schemei de judecători, de la 9, la 15! Pentru această componență, ar trebui să își dea cu părerea atât Parlamentul, cât și președintele țării și Consiliul Superior al Magistraturii.

Activitatea din ultimii ani a majorității judecătorilor CCR este una mai mult decât pur și simplu criticabilă, este una abuzivă, chiar anticonstituțională. Este nevoie să modificăm reglementările privitoare la organizarea și funcționarea CCR astfel încât CCR să își atingă scopul social major, acela de a proteja supremația Constituției, protejând astfel relațiile sociale esențiale privitoare la organizarea și funcționarea statului și protejarea drepturilor și libertăților noastre fundamentale!

Trebuie să modificăm în așa fel aceste reglementări încât eventualele abuzuri ale judecătorilor Curții să nu mai fie posibile sau să fie mult mai greu de realizat, iar dacă totuși se întâmplă să apară astfel de abuzuri să avem mecanisme legale care să controleze și să înlăture eventualele abuzuri!

Viitoarea Curte Constituțională a României

15 membri.

Magistrați, avocați sau profesori universitari de specialitate, cu o vechime minimă relevantă de 20 ani.
Numiți – 5 de către Parlament, cu votul a 2/3 dintre membrii Parlamentului; 5 de către Președintele României la propunerea Guvernului; 5 de către CSM cu votul a 2/3 dintre membri, propuși de către adunările generale ale magistraților.

Mandat de 9 ani, care nu poate fi reînnoit.

Președintele CCR ales pentru un mandat de 1 an, mandat care nu poate fi reînnoit.

Deciziile și avizele consultative luate cu o majoritate calificată de 2/3 dintre judecătorii constituționali.

Curtea va decide în mod obligatoriu că este neconstituțional acel text de lege care poate primi două sau mai multe înțelesuri. Îi este interzis Curții să modifice, să completeze și să interpreteze cu caracter de obligativitate (pentru aplicarea sa ulterioară) norma juridică supusă controlului de constituționalitate!

Deciziile CCR pot fi cenzurate de catre Parlament, in plen comun, cu o majoritate de 2/3 din număr total de membri! Principiul este că Parlamentul poate adopta o lege de modificare a Constituției în aceste condiții, așadar poate și să cenzureze o Decizie privitoare la Constituționalitatea unui act normativ(cine poate mai mult poate și mai puțin)!”, se arată într-o postare de pagina de Facebook a PNL.

Articolul precedentLuptă între Augustin Zegrean și Florin Iordache pentru președinția Consiliului Legislativ. Votul pentru funcție, azi
Articolul următorFostul ministru Nicolae Bănicioiu, anchetat de DNA pentru trafic de influență și luare de mită