Captură video Kanal D/Victor Ponta
Captură video Kanal D/Victor Ponta

Victor Ponta, fost prim-ministru social democrat care o vreme după plecarea din PSD a mai jucat pe scena politică cu partidul pe care și l-a înființat, Pro România, a comentat aseară viitorul din perspectiva viitoarelor alegeri.

Anul 2024 este unul pur electoral, cu alegeri prezidențiale, parlamentare și locale, iar Ponta a afirmat pentru Gândul că sunt ceva planuri și în tabăra membrilor Pro România sau a celor care vor să se alăture proiectului său.

În contextul anului 2024 – an electoral, Ponta a opinat că ar fi de bun augur ca parlamentarele să fie organizate în același timp cu prezidențialele, cu mențiunea că localele „politic, sunt importante”. Însă fostul premier a atras atenția că nu întotdeauna schimbările aduse după vot au fost cele așteptate.

(…) Hai să vorbim de București. A fost Firea, s-a bucurat poporul că a scăpat de Firea. A venit Nicușor, e mai rău. La Timișoara a fost Robu. Au ieșit focile, au țipat să vină Fritz, să fie ca în afară. Ca în afară e – e frig și arde spitalul de copii.

Sunt foarte puține orașe. Nu mi-a plăcut niciodată, ca persoană – i-am fost adversar și nu ne-am plăcut deloc cu primarul de la Brașov, cu Scripcaru. Dar întotdeauna am zis: cel mai frumos oraș, cel mai bine administrat din România – nu că are munți – e Brașovul. N-am ce să zic, cu șosele, curățenie, tot. Nu îmi plăcea de el, ca om. S-a mobilizat focimea și l-a pus pe Allen – arată ca dracu orașul, aduceți-l pe Scripcaru înapoi.

Am văzut Ploieștiul – oraș mare, vorba aia – am văzut că primarul umblă cu un tricou, care se ceartă cu președintele Consiliului Județean, ei fiind de la același partid. Oameni buni, aveți bani la Ploiești, s-au băgat bani, se bagă bani mulți acolo, umbli cu tricou, n-au apă caldă.

Am prieteni, le-am zis: ‘Haideți, veniți la București’. Deci n-am speranțe că orașele vor fi mai bine. Primarii vechi, de comune, vor câștiga, că acolo câștigă aceeași primari întotdeauna”, a subliniat Victor Ponta.

În cadrul aceleiași intervenții, Ponta a dezvăluit și ceea ce va face la alegeri, în ceea ce îl privește, dar și faptul că spera la o oarecare apropiere cu PSD, apropiere care nu s-a concretizat însă. Victor Ponta a promis ca Pro România va reveni însă în forță, partidul va fi relansat, cu mențiunea că „susțin oameni, nu mă mai bag eu”.

O să susțin oameni și o să particip pe Pro România. Sincer să fiu, vreun un an jumate am zis – mai ales că am o relație foarte bună și cu Ciolacu, și cu alții – am zis că poate cei din PSD vor să ne sprijinim, să facă ceva cu noi, că-s câțiva oameni deștepți la PRO România – nu că nu sunt și la PSD – dar nu vor. Îi sprijin pe cei care vor candida. Eu stau pe bancă”, a arătat Ponta pentru sursa citată.

Articolul precedentANRE, amenzi de aproape 15 milioane de lei aplicate în 3 ani. Printre sancționați, și E.ON
Articolul următorMai multe case din Babadag au fost incendiate intenționat