Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. va scoate din fondul forestier nu mai puțin de 13,5337 ha de teren forestier, pentru „Drumul expres Craiova-Pitești și legăturile la drumurile existente”, tronsonul 3, aflat pe raza localităților Valea Mare, Priseaca, Scornicești, Optași-Măgura, Tătulești, Colonești și Bărăști din județul Olt, considerat obiectiv de interes național și utilitate publică.
Măsura se aplică în baza unei Hotărâri de Guvern semnate de premier și publicate ieri în Monitorul Oficial, Florin Cîțu contrasemnând actul ca ministru al Finanțelor.
Totodată, Hotărârea privind aprobarea scoaterii definitive din fondul forestier național, fără compensare, a respectivei suprafețe este contrasemnată și de viceprim-ministrul Kelemen Hunor, ministrul mediului, apelor și pădurilor, Tánczos Barna, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Cătălin Drulă.
Din ce se explică în act, exproprierea este pentru o cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, în acest moment terenul fiind compus din 1,7000 ha, aflate în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, prin Ocolul Silvic Slatina din cadrul Direcției Silvice Olt, și 11,8337 ha, aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, dar pentru care serviciile silvice sunt asigurate de către Ocolul Silvic Slatina din cadrul Direcției Silvice Olt.
Hotărârea detaliază localizarea pădurilor și totodată stabilește că „scoaterea definitivă din fondul forestier național a terenului se face cu defrișarea vegetației forestiere, pe suprafața de 12,8752 ha, conform Acordului de mediu RO – ANPM nr. 1 din 18.01.2010 emis de Agenția Națională pentru Protecția Mediului, revizuit în data de 28.12.2020”.
„Beneficiarul scoaterii definitive din fondul forestier național a terenului este statul român. Masa lemnoasă de pe terenul prevăzut la art. 1 alin. (1) se va precompta și se va exploata conform prevederilor legale în vigoare.
Scoaterea definitivă a terenului prevăzut la art. 1 alin. (1) se face cu exceptarea de la plata taxelor și a celorlalte obligații bănești, potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva prin Direcția Silvică Olt, Ocolul Silvic Slatina și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A., vor încheia procesele-verbale de predare-primire a terenurilor prevăzute la art. 1, în prezența reprezentantului Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. are obligația de a înregistra modificările intervenite în cartea funciară, ca urmare a schimbării destinației terenurilor prevăzute la art. 1 și a proceselor-verbale încheiate între părți”, se arată în hotărâre, cu mențiunea că destinația obiectivului „Drum expres Craiova-Pitești și legăturile la drumurile existente”, tronsonul 3, nu poate fi schimbată mai devreme de 5 ani.