Foto: Antena 3
Foto: Antena 3

Un agent de poliție penitenciară a fost trimis în judecată pentru luare de mită, în urma unui flagrant organizat în urmă cu nicio lună de zile.

Nu mai puțin de 3.000 de euro solicitase agentul de la un deținut, pentru a-i face acestuia o „mică” favoare. Astfel, în schimbul banilor, inculpatul urma să faciliteze introducerea în penitenciar a substanțelor interzise.

În final, agentul de poliție penitenciară nu a mai apucat să își ducă până la capăt planul, pentru că a fost prins chiar în momentul în care primea banii.

De aici, procurorul a dispus măsura reținerii pentru o perioada de 24 de ore, ulterior pe cea a arestului preventiv, iar instanța de judecată a dispus față de inculpat măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a unui inculpat, agent de poliție penitenciară în cadrul Penitenciarului București-Rahova, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În cauză, în perioada aprilie – mai 2022, în calitatea sa de agent de poliție penitenciară, inculpatul a pretins, cu titlu de mită, de la un deținut încarcerat la Penitenciarul București-Rahova, suma de 3.000 de euro, în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv pentru a introduce în mod ilicit în unitatea de deținere anumite substanțe interzise.

În data de 25.05.2022, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Anchete, sub coordonarea procurorului de caz de pe lângă Tribunalul București, au realizat prinderea în flagrant a agentului de poliție penitenciară în cauză, după remiterea sumei de bani”, se arată într-un comunicat al Direcției Generale Anticorupție.

Articolul precedentTrimis luni în judecată de către procurorii DNA pentru o mită de 100.000 de lei pentru acordarea unor favoruri combinatului Liberty Galați, liberalul Costel Alexe pledează nevinovat 
Articolul următorEuropa se pregătește să reintroducă restricțiile impotriva COVID, după creșterea numărului de cazuri de infectare cu coronavirus