Președintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, a vorbit, duminică, despre alegerile interne din PNL și consideră că implicarea,implicită, a lui Iohannis poate înclina balanța într-o parte sau alta, dat fiind că mulți dintre liderii de filiale se uită cu atenție la „gesturile” acestuia. Mai mult, Bolojan este de părere că Congresul va valida și poziția administrativă a celui care va câștiga competiția, fie că este premierul, fie că este președintele Camerei Deputaților. „Când un candidat nu este recunoscut de partidul lui, i se știrbește autoritatea”, afirmă Bolojan, care speră, însă, că va există o competiție în PNL care „să nu facă că lucrurile să nu mai poată funcționa”.
„În lumea politică, nu există o singură dată să fii perdant și după aceea ieși. În lumea politică avem exemple istorice – și din România și din alte țări – poți să pierzi alegeri și după care poți să câștigi. Gândiți-va la președintele Emil Constantinescu de exemplu. Deci nu înseamnă că dacă ai pierdut niște alegeri în anumite condiții nu mai poți reveni după aceea în politică. Rămâne de văzut asta. E clar că, în general, e bine să nu pierzi de foarte multe ori pentru că devii un perdant și oamenii nu se mai raportează la tine”, a declarat Ilie Bolojan, duminică, la Prima TV.
Iohannis poate înclina „balanța”
De asemenea Liderul PNL Bihor a vorbit și de implicarea președintelui României în alegerile interne ale PNL, ce în opinia sa nu ar trebui să se întâmple. „Nu cred că trebuie să se implice, dar trebuie să discutăm deschis și această chestiune. Întotdeauna între președintele României și partidul președintelui, chiar dacă nu a fost o legătură explicită sau chiar dacă președintele nu este pasionat de ceea ce se întâmplă în detaliu în partidul respectiv, totuși, o parte din membrii partidului, din oamenii de decizie, se uită să vadă cam ce ar dori președintele României”, a mai spus Bolojan, adăugând că unii dintre colegi se uită să vadă dacă s-ar „da un semnal poate implicit, nici într-un caz explicit”.
Cât privește direcția spre care se va îndrepta PNL Bihor, Bolojan a precizat că decizia va fi luată după consultări în rândul filialei, după ședința județeană ce va avea loc pe 17 iulie.
Totodată, președintele CJ Bihor consideră necesară existența unui parteneriat între șeful statului, indiferent cine este acesta, și premier, pentru a avea reforme.