Parlamentarii din PRO România și PSD și-au dat seama de ce în România sunt multe persoane care au carențe de educație. Vinovatul este actualul ministru al Educației, Monica Anisie, cea mai nouă persoană care se poate „mândri” că face obiectul unei moțiuni simple.
Azi, PRO România și PSD au finalizat și depus moțiunea simplă îndreptată împotriva Monicăi Anisie, intitulată „Pas cu pas am ajuns în colaps educațional – PNL a creat România NeEducată”. Monica Anisie este trasă la răspundere pentru felul în care a gestionat situația din învățământul românesc pe timpul pandemiei de coronavirus, dar și înainte.
„În ciuda prevederilor Constituționale, învățământul nu este gratuit în România. Ne-a dovedit-o această criză, perioadă în care pentru jumătate dintre elevi nu a fost asigurat dreptul la educație. Cauza evidentă este lipsa infrastructurii, în contextul în care bugetul alocat pentru Educație și Cercetare, în 2020, este de 3,4% din PIB, iar implementarea programului care trebuia să asigure accesul la tehnologie tuturor elevilor a rămas în aer.
În ultimele două luni am văzut cu toții ce înseamnă ca un politruc neprofesionist să conducă învățământul românesc. Situația de criză ar fi trebuit să evidențieze abilitățile de leadership și competențele de manager ale ministrului Educației. În schimb, am văzut bâlbâieli, răzgândeli neargumentate, declarații contradictorii ale tuturor reprezentanților guvernamentali, lipsă de înțelegere a riscurilor sistemului și completă lipsă de viziune”, sunt câteva dintre explicații.