Rumen Radev, fostul președinte al Bulgariei, a câștigat alegerile parlamentare derulate în această țară.
Duminică, cetățenii bulgari au mers la urne pentru a-și alege viitorii parlamentari, cele mai multe mandate revenindu-i formațiunii conduse de fostul șef al statului.
Conform rezultatelor parțiale ale alegerilor din Bulgaria, fostul președinte bulgar Rumen Radev a obținut peste 44% dintre voturile la alegerile parlamentare, ceea ce i-ar asigura cel puțin 132 de mandate din parlamentul de 240 de locuri.
Radev, care a condus țara din 2017 până în 2026, a demisionat în ianuarie pentru a candida la alegerile parlamentare, în contextul în care Bulgaria a fost, în ultimii ani, măcinată de instabilitate politică, dat fiind că niciun guvern nu a rezistat. Astfel că bulgarii au votat de opt ori în cinci ani pentru a-și alege parlamentarii.
Nici acum nu pot fi făcute previziuni certe, deoarece un viitor guvern poate fi alcătuit doar după ce se va cunoaște numărul partidelor care vor depăși pragul de 4% pentru a intra în următorul Parlament.
Cu toate acestea, este clară victoria partidului „Bulgaria Progresistă”, condus de fostul președinte Radev, care este catalogat ca împărtășind opinii pro-ruse. Radev, care își propune ca obiectiv principal „eliminarea modelului oligarhic de guvernare” din țară, este în același timp critic al unor politici UE, al Ucrainei și al politicii energetice verzi a UE, pe care o consideră naivă „într-o lume fără reguli”.
Fiind ferm împotriva trimiterii de arme către Ucraina, el a denunțat luna trecută un acord de apărare încheiat pe zece ani cu Kievul. De altfel, Radev a cerut un referendum privind aderarea Bulgariei la zona euro, considerând că țara nu era pregătită.






