Social democratul Mihai Fifor a lansat în această dimineață un nou atac la adresa premierului PNL, avertizând că Ilie Bolojan „trebuie să plece”.
Contextul este, într-adevăr, unul încordat, în condițiile în care PSD va decide în câteva zile care este direcția pe care o va urma partidul.
Până să fie anunțate deciziile social democraților, concretizate cel mai probabil într-o demisie în masă a miniștrilor PSD și retragerea sprijinului acordat premierului Ilie Bolojan, Mihai Fifor își continuă „misiunea” de contestatar în mediul online.
Puțin probabil ca Fifor să îi fi spus vreodate față în față premierului PNL ce crede despre modul în care acesta conduce Guvernul României. Cert este însă că, pe Facebook, fostul ministru al Apărării are cuvintele la el.
„Ajunge. Până aici. Bolojan trebuie să plece!
Nu mai putem lăsa România pe mâna unui kamikaze. După experimentul Klaus Iohannis, care ne-a costat 10 ani din viața noastră și a copiilor noștri, nu aveam dreptul să ne mai permitem experimente pe seama viitorului României.
„Miracolul” de la Bihor nu e doar un experiment ratat. Este dovada vie că atât poate produce dreapta din România: niște pigmei zgomotoși vânduți ca voinici pe steroizi, puși pe prăduirea țării în numele „reformei”. Care reformă? Aia în care românii de rând sărăcesc și cei de la masa mare își umflă buzunarele?
Ajunge. Până aici. Haiducia pe rit nou trebuie să se oprească. Acum.
Toate datele arată prăbușirea economiei naționale. Suntem deja într-o criză economică. Suntem deja în recesiune. Ar fi iresponsabil să nu facem nimic pentru a redresa economia.
Un partid responsabil intervine atunci când economia e afectată. Avem nevoie de o schimbare de direcție pentru a redresa economia. Iresponsabili sunt cei care susțin că trebuie să continuăm cu aceeași strategie care a eșuat.
Austeritatea a pus povara pe românii cu venituri mici și medii. Ajustarea fiscală a fost regresivă și a lovit exact în cei mai vulnerabili. Creșterea TVA și a accizelor a împins costul vieții în sus și a împins milioane de români în dificultate. Clasa de mijloc este împinsă spre sărăcie, iar cei care abia reușeau să-și ducă traiul au fost forțați să taie din lucrurile esențiale – hrană, sănătate, viață decentă.
Puterea de cumpărare a salariaților a scăzut dramatic: 8 luni consecutive de scădere; 8,2% depreciere medie; -15% în educație; -14% în administrație; -10% în sănătate. Este cea mai dură scădere a nivelului de trai din ultimii 15 ani.
„Reforma” cu barda a la Bolojan a produs și un alt efect major: explozia inflației. Creșterea TVA, a accizelor și a taxelor a împins inflația de la aproximativ 5% la peste 10% în a doua parte a anului. Asta înseamnă scumpiri accelerate la alimente, energie și servicii — adică exact acolo unde doare cel mai tare.
La rândul lor, pensionarii sunt loviți și mai puternic: Cea mai severă scădere a puterii de cumpărare din ultimii 25 de ani; Peste 500.000 de pensionari împinși suplimentar spre deprivare severă
Pentru sute de mii de oameni, asta înseamnă intrarea în sărăcie severă.
Când economia se prăbușește iar cetățenii sărăcesc, nu mai există stabilitate. Există doar consecințele unui eșec major de guvernare. Iar noi nu mai putem continua așa. Ar fi iresponsabil.
România are nevoie de o schimbare reală de direcție. De un guvern responsabil, care să stabilizeze economia națională, nu să o destabilizeze. De politici care să protejeze oamenii, nu să-i împingă în sărăcie.
A continua în aceeași manieră nu mai este o opțiune. Este o vulnerabilitate pentru România. E datoria noastra să spunem apăsat: AJUNGE. Până aici”, este ultima postare, în stil apoteotic, de pe pagina de Facebook a lui Fifor.






