Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Peste 400 de kilometri de trasee de drumeție vor fi amenajați, în acest an, în județul Sibiu.

Mai exact, este vorba despre 409 kilometri de trasee de drumeție care vor fi amenajați îîn perioada aprilie – noiembrie 2022.

Pentru această investiție, Consiliul Județean din Sibiu a alocat suma de 278.000 de lei

Acțiunea aparține unui proiect local, numit ”Anii drumeției”. Anunțul a fost făcut de Turnul Sfatului.

Această acțiune va fi una benefică turiștilor, facilitându-le accesul. De asemenea, sunt încurajate activitățile în aer liber și petrecerea timpului în mijlocul naturii, în condiții de siguranță.

Vegetația va fi curățată, iar traseul va fi refăcut. În plus, vor fi instalați mai mulți stâlpi, dar și borne, panouri și săgeți care să ajute și să ghideze turiștii

Lucrările de amenajare a traseelor din zona montană constau în îndepărtarea / curățarea vegetației invazive sau a copacilor doborâți de vânt – în limite normale, refacerea terasamentului, (re)vopsirea semnelor de marcaj (vopsea, lac de protecție și bile reflectorizante), instalarea de stâlpi, borne, panouri și săgeți, conform Ghidului de Bune Practici pentru Amenajarea Traseelor de Drumeție Pedestră și de Cicloturism din Zona Montană și Colinară a Județului Sibiu, lansat și aprobat anul trecut prin Hotărâre de Consiliu”, au transmis reprezentanții programului „Anii Drumeției” într-un comunicat de presă.

Conform comunicatului, cel mai lung traseu care va fi amenajat are 22 de kilometri și se află între staţia CFR Porumbacu de Jos, Porumbacu de Sus și Valea Mare a Porumbacului.

Articolul precedentMasa de Paște va deveni un lux pentru mulți români, din cauza exploziei prețurilor
Articolul următorMai mulți câini au atacat o femeie din București
Jurnalist full-time / Pesimist part-time