Foto: Pixabay.com

Pomii fructiferi de pe domeniul public al staţiunii Băile Tuşnad vor fi tăiaţi, au decis autoritățile locale. Decizia a fost luată pentru ca pomii să nu mai reprezinte o sursă de hrană pentru urşii care veneau în oraş.

Primarul oraşului, Butyka Zsolt, a explicat că măsura este una dintre soluţiile identificate de un grup de lucru, format din voluntari, care vor să găsească soluţii viabile pentru rezolvarea problemelor create de urşi în zona intravilana a stațiunii. Astfel, au fost identificați 24 de pomi fructiferi care au asigurat 70% din hrana urşilor care au vizitat oraşul în perioada de coacere a fructelor.

Apelul primarului staţiunii Băile Tuşnad: Cerem înţelegerea şi răbdarea locuitorilor

“Pe parcursul anului trecut am reuşit să inventariem şi să identificăm multe elemente care atrag urşii în oraş împotriva voinţei noastre. Încercăm să le eliminăm treptat, pentru a creşte siguranţa localnicilor şi a turiştilor. Din păcate, între aceste elemente se regăsesc pomi fructiferi de-a lungul străzilor. Dintre aceştia, am identificat 24 de bucăţi care au asigurat 70% din hrană urşilor care au vizitat oraşul în perioada de coacere a fructelor. Aceste surse de hrană nu ar trebui să fie în oraş, printre oameni. În perioada următoare vom elimina aceşti pomi fructiferi. În locul lor plantăm, desigur, alţi copaci. Cerem înţelegerea şi răbdarea locuitorilor. Această muncă inevitabilă este pentru siguranţa publică şi pentru a evita conflictele cu urşii”, a scris primarul Butyka Zsoltm, pe Facebook.

Potrivit primarului Butyka Zsolt, este vorba în special de meri şi pruni sălbatici, care vor fi tăiaţi în următoarea perioadă.Grupul de lucru va prezența soluţii şi pentru înlocuirea coşurilor de gunoi de pe stâlpi cu unele la care urşii să nu poată ajunge. 150 de apeluri au fost primite anul trecut la nivelul dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita, prin care se semnala prezenţa urşilor în zonele locuite, ele fiind înregistrate din staţiunea Băile Tuşnad.

România a ratat finanțări de sute de milioane de euro pentru infrastructura de transport

Articolul precedentRomânia a ratat finanțări de sute de milioane de euro pentru infrastructura de transport
Articolul următorAvertisment pentru români: Masa de Paște poate conține foarte multe E-uri