Senatul a adoptat ieri o propunere legislativă care prevede organizarea Registrului naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni în sfera traficului de droguri.
Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari PNL, a fost adoptată cu 94 de voturi „pentru”, două „împotrivă” şi o abţinere.
Potrivit votului electronic, contra au votat senatorii AUR Gheorghe Adrian Cătană și Ionuț Neagu, iar de abținut s-a abținut Diana Șoșoacă – actuală SOS, ex-AUR.
Însă votul a fost majoritar, ceea ce a făcut-o pe Alina Gorghiu, ministra Justiției și unul dintre senatorii inițiatori, să salute decizia colegilor săi, ca fiind „un pas important în combaterea traficului de droguri”:
„Proiectul pe care l-am inițiat împreună cu colegi din PNL pentru înființarea unui Registru al Traficanților de Droguri a trecut de Senat, cu 94 de voturi.
Societatea noastră are nevoie de acest instrument!
Cei înscriși în Registru vor fi monitorizați. Ei vor avea obligația să declare orice schimbare de locație, deplasare mai mare de 7 zile, precum și detalii despre locurile frecventate și persoanele cu care intră în contact”.
Potrivit proiectului de act normativ adoptat de Senat, registrul ţine evidenţa persoanelor fizice condamnate ori împotriva cărora s-a dispus renunţarea la aplicarea, amânarea şi suspendarea pedepsei sub supraveghere, persoanelor de cetăţenie română despre care s-au primit comunicări de luare în evidenţă din partea autorităţilor centrale din celelalte state membre şi a autorităţilor competente din statele terţe pentru infracţiuni din sfera traficului de droguri, însă sunt exceptate cei care la data comiterii faptelor erau minori.
Legea privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni din sfera traficului de droguri mai stipulează că persoanele înscrise în Registru trebuie să anunţe organul de poliţie pe raza căruia locuiesc orice deplasare de 7 zile, „inclusiv cu privire la localitatea de destinaţie, scopul deplasării, perioada de deplasare şi mijlocul de transport folosit”, în timp ce „organele de poliţie au obligaţia de a desfăşura periodic, dar nu mai târziu de o dată la 3 luni, verificări la domiciliu, reşedinţa sau imobilul în care persoanele înscrise în Registru locuiesc efectiv, în scopul obţinerii de date şi informaţii privind comportamentul acestor persoane şi modul de obţinere a mijloacelor de existenţă, precum şi actualizării, după caz, a datelor din Registru sau din celelalte baze de date ale Poliţiei Române”.