Nelu Tătaru (Digi 24)

Într-o postare pe Facebook, Nelu Tătaru a vorbit despre presiunea din spitale datorită numărului mare de noi infectări cu COVID-19. De asemenea, președintele PNL Vaslui nu înțelege de ce majoritatea populației nu se vaccinează. Demnitarul a mai precizat că țara noastră se confruntă cu cea mai grea perioadă din punct de vedere sanitar.

„2.347 persoane au murit în ultimele 7 zile. Oboseala şi apăsarea acestui plin val 4 par să ne spulbere şi ultima fărâmă de energie. Se luptă pe toate fronturile, cu toate resursele, cu toată bunăvoinţa. Ne aflăm într-o situaţie extrem de grea, pentru că numărul pacienţilor care au nevoie de îngrijiri medicale este mai mare decât capacitatea de tratare a spitalelor. La finalul zilei nu suntem roboţi, iar epuizarea îşi spune cuvântul şi se arată chiar şi într-o simplă imagine”, a mai scris Nelu Tătaru pe pagina sa de Facebook.

Tătaru: „Singura arma pe care o avem împotriva virusului e vaccinul

Mai mult, liberalul nu își explică de ce populația refuză să se vaccineze, mai ales că acum există vaccinuri.

„Nu mai suntem goi în faţa bolii, aşa cum eram la începutul anului 2020. Ştim care sunt riscurile. Şi, totuşi, suntem pe primul loc în Europa şi în lume la numărul de decese, pentru că majoritatea populaţiei refuză singura armă pe care o avem astăzi împotriva acestui inamic. De ce?”, a transmis preşedintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor.

Potrivit ultimelor date furnizate de Grupul de Comunicare Strategică ( GCS), incidența cazurilor de COVID-19 cumulată la 14 zile este mai mare sau egală cu 6 la mia de locuitori în 157 de oraşe şi 786 de comune. De asemenea, în 52 de orașe, rata de incidență a depășit 10 la mia de locuitori.

Țara noastră a depășit pragul de 6 milioane de persoane vaccinate. OMS estimează că, în ritmul actual, vom atinge ținta de 70 % din populație vaccinată în doi ani. Mai mult, țara noastră a devenit studiu de caz pentru cercetătorii internaționali. Totodată, 2347 de romani au murit săptămâna trecută  din cauza  infectării cu COVID-19.

Mai exact, o medie de 335 de decese pe zi. Un bolnavi de COVID a murit la fiecare 4 minute și jumătate în ultimele 7 zile. Romania a activat Mecanismul de protecție civilă al UE și a început transferul pacienților COVID în străinătate.  

Primii pacienți cu COVID-19 aflați în stare gravă au fost transferați în Ungaria

Articolul precedentDragnea dă vina pe Ciolacu pentru Ordonanța 13
Articolul următorContribuabilii primesc emailuri false, în numele ANAF. Instituția a lansat un avertisment
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.