Foto: G4 Media
Foto: G4 Media

OMS va sprijini România cu 34.000 de teste RT-PCR și 200 de concentratoare de oxigen.

Anunțul a fost făcut de Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

În cursul zilei de azi, 19 octombrie, secretarul de stat a declarat, în fața Ministerului Sănătății, în prezența expertei Heather Papowitz, că există o colaborare stabilă între Guvernul României și Organizația Mondială a Sănătății.

În ceea ce privește managementul pandemiei, această colaborare a fost implementată încă din primele momente. Așa cum spunea foarte bine și doamna Heather Papowitz, această vizită vine în sprijinul situației din României, este bazată pe parteneriatul și pe colaborarea pe care Guvernul României o are cu Organizația Mondială a Sănătății. Ne dorim să lucrăm în echipă și să găsim cele mai bune soluții pentru a face față acestei situații prin care România trece în acest moment”, a explicat Andrei Baciu.

Anunțul OMS vine în conextul în care România înregistrează recorduri negative în ceea ce privește numărul de infectări și de decese

Prima declarație a medicului trimis de OMS în România a făcut referire la rezolvarea rapidă a crizei sanitare.

Sunt încântată să fiu aici și să ofer ajutor autorităților din România. Trebuie să se implice toată lumea, de la guvernanți, la instituțiile publice și până la cetățeni”, a transmis expertul.

În cadrul anunțului oficial făcut OMS se precizează că, având în vedere creșterea cazurilor COVID-19 în România, Biroul regional OMS pentru Europa (OMS / Europa) își sporește sprijinul către țară prin detașarea unui expert senior care va consolida activitățile de răspuns la nivel regional și va facilita furnizarea de consumabile esențiale COVID-19, inclusiv 34.000 de teste rapide de diagnostic COVID-19 și aproape 200 de concentratoare de oxigen.

Grupul de Comunicare Strategică a raportat marți (19 octombrie) 18.863 de noi cazuri de Covid. În ultimele 24 de ore au fost raportate 561 de decese.

Din totalul de 574 de pacienți decedați, 528 erau nevaccinați și 46 vaccinați. Cei 46 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 40 și 80 de ani. 43 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități. Pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități.

Articolul precedentAvize negative pe bandă rulantă pentru miniștrii propuși de Dacian Cioloș
Articolul următorTel Drum a semnat un nou contract de aproape 2,7 milioane de euro
Jurnalist full-time / Pesimist part-time