Captură video/Declarații ale premierului Nicolae Ionel Ciucă la finalul reuniunii BEx al PNL
Captură video/Declarații ale premierului Nicolae Ionel Ciucă la finalul reuniunii BEx al PNL

După ședința BEx a PNL, Nicolae Ciucă a abordat subiectul voucherelor sociale, explicând că acestea au fost asigurate în semestrul II şi se dorește ca ele să fie asigurate şi anul viitor.

În egală măsură, premierul a discutat despre continuarea demersurilor guvernamentale, astfel încât să existe o absorbţie cât mai mare a fondurilor europene.

România beneficiază de 15 miliarde de euro: 9.5 provin din fonduri europene, PNRR şi fondul de coeziune, iar 5.5 miliarde de euro provin din investiţii străine directe

În ceea ce privește atragerea fondurilor europene, premierul a declarat că PNRR rămâne axul principal, iar fondurile urmează să aibă ca perioadă de aplicabilitate anul 2026.

Am salutat decizia Comisiei Europene de a fi avizat prima cerere de plată şi banii, respectiv 2.6 miliarde, urmează să intre în ţară”, a transmis Nicolae Ciucă.

Coaliția va purta discuții despre voucherele sociale, majorarea pensiilor şi o majorare a salariului minim

Referitor la sprjinul acordat persoanelor şi familiilor vulnerabile, Ciucă a venit cu asigurări, explicând că acele programe ale voucherelor vor continua să fie asigurate până în 2027.

Am discutat la nivelul partidului decizia de a susţine continuarea programului de asigurarea a voucherelor de 50 de euro la două luni de zile, aşa cum s-a derulat (…) acele vouchere pe care le-am asigurat în semestrul II şi vrem să propunem să fie asigurate şi anul viitor, de asemenea în funcţie de evoluţie să susţinem şi să discutăm în coaliţie acel one off aşa cum a fost asigurat şi la începutul anului acesta. Concomitent cu măsurile pe care le vom discuta şi le vom agrea în coaliţie pentru majorarea pensiilor şi a salariului minim”, a explicat premierul României, potrivit Știri pe Surse.

Articolul precedent Voucherele sociale ar putea fi acordate doar românilor extrem de săraci
Articolul următorEroare de proporții: Google a făcut un virament de aproape 250.000 de dolari în contul unui inginer
Jurnalist full-time / Pesimist part-time