Fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie a afirmat la Realitatea Plus că inclusiv dosarul ce îl vizează este unul „orchestrat politic, securistic”. Vanghelie a fost condamnat, la jumătatea lunii mai, la 11 ani și 8 luni, cu executare, pentru fapte de corupție, suma aflată în discuție fiind de aproximativ 30 milioane de Euro, dar a făcut apel la Curtea de Apel.
Procurorii DNA au arătat în rechizitoriu că, în perioada 2006 – 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al Sectorului 5, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi parţial de Laura Ciocan, a solicitat şi primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un „comision” de 20% din încasări).
Respectivele foloase materiale au fost pretinse şi primite de Vanghelie pentru atribuirea de către Primăria Sectorului 5 şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziţii publice firmelor controlate de omul de afaceri Marin Dumitru, dar şi pentru a dispune plata lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală este de aproximativ 738.019.000 de lei).
Vanghelie nu prea vrea cu Dragnea
Întreaga discuție a lui Marian Vanghelie a pornit de la faptul că i s-a făcut dosar pentru a fi împiedicat să vorbească. „Asta e formula în România: «Creează-le probleme, iar mai apoi le faci dosar, apoi îi bagi la închisoare». Îmi place să fac lucrurile direct”, a spus fostul edil.
De altfel, în opinia sa, și fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, eliberat condiționat pe 15 iulie, a avut parte de „același regim”. Cât privește o posibilă alipire a lui Vanghelie de un viitor partid înființat de Dragnea, aceasta a precizat la Realitatea Plus că nu este interesat. „Nu cred că există acum posibilitatea ruperii de oameni din PSD. Eu unul, cel puţin, nu mai am încredere în nimeni. Nu mă interesează să mă alătur nimănui”, a mai precizat fostul primar al Sectorului 5.
De altfel, Marian Vanghelie a fost exclus din rândul social democraților, iar la alegerile parlamentare din decembrie 2020 a candidat pe listele Partidului Ecologist Român.