Cezar Grama

Situație incredibilă în municipiul Câmpina. Un ales local, exclus din partidul pe listele căruia a fost ales, continuă să își exercite mandatul de consilier deși există și o decizie a Tribunalului București (din luna aprilie 2021) care confirmă decizia forurilor formațiunii politice.

Consilierul exclus se numește Cezar Grama, un politician tânăr de la care te-ai fi așteptat să aibă coloană vertebrală și să nu aplice principiul „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”.

Grama a fost exclus din Partidul Verde în urma unor divergențe cu colegii săi, care îl acuză, printre altele, de faptul că, deși era președinte interimar al organizației județene, nu a făcut niciun demers pentru ca formațiunea politică să aibă liste de candidați la alegerile parlamentare de anul trecut. Excluderea lui Cezar Grama a fost validată inclusiv de forurile superioare ale partidului și semnată de președintele formațiunii politice, actorul Florin Călinescu.

Mai mult, politicianul câmpinean a depus tot felul de plângeri la diverse instanțe contra deciziei Partidului Verde. Spre exemplu, într-unul dintre dosarele depuse de Cezar Grama, Tribunalul Prahova și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, singura instanță din țară care poate judeca litigiile cu partide politice. Grama,ca fost președinte al filialei județene, ar fi trebuit să știe acest lucru și ne întrebăm dacă nu cumva toate plângerile sale sunt de fapt o încercare de amânare a unui deznodământ cunoscut de toată lumea.

După ce Tribunalul Prahova l-a trimis la București, consilierul local a ….uitat să achite taxa de timbru, iar dosarul a fost respins exact din acest motiv. Cu alte cuvinte, Cezar Grama nu a plătit taxa de timbru în valoare de 200 de lei, impusă de instanța bucureșteană și a depus la dosar o chitanță cu valoarea de…20 de lei! La decizia de respingere, Cezar Grama nu a depus o cerere de reexaminare, așa cum impusese judecătorul, iar sentința a rămas definitivă.


Grama, reclamagiu de profesie? 


În schimb, deși nu a uzat de dreptul de a solicita reexamninarea cererii sale, Cezar Grama deschide un nou dosar, tot la Tribunalul București cu aceeași temă: anularea deciziei de excludere din Partidul Verde.

Plângerea este depusă pe data de 19 aprilie, deși termenul limită de reexaminare era 17 aprilie! Termen la care sentința Tribunalului București a rămas definitivă, deci decizia de excludere a consilierului Cezar Grama din Partidul Verde rămâne în vigoare.



Alba-neagra cu mandatul de consilier local


Partidul Verde informează atât Prefectura Prahova, cât și Primăria și Consiliul Local Câmpina despre situația consilierului local. Mai mult este anunțat și numele înlocuitorului acestuia în CL Câmpina.
Dacă secretarul municipiului Câmpina, Elena Moldoveanu, a respectat Codul Adminsitrativ și a prezentat aleșilor locali situația lui Grama în prima ședință de Consiliu, Prefectura Prahova a intrat într-o tăcere suspectă, evitând să anunțe vacantarea mandatului de consilier.

Tăcerea Prefecturii este ciudată, pentru că în vara anului 2020, înaintea alegerilor locale, prefectul Cristian Ionescu vacanta pe bandă rulantă mandatele unor primari care trecuseră de la un partid la altul!



Ce spune Codul Administrativ



Noul Cod Administrativ stabilește clar modalitatea prin care încetează calitatea de consilier local: 

– Art. 204 alin. (2) lit. j) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare: calitatea de consilier local încetează de drept, înainte de expirarea mandatului, în cazul în care acesta își pierde calitatea de membru al partidului politic sau al organizației minorităților naționale pe a cărei listă a fost ales.

– Art. 204 alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019: data încetării de drept a mandatului este data comunicării către prefect, secretarul general al U.A.T. și către consiliul local a hotărârii forului competent să decidă asupra excluderii unui membru al partidului politic pe a cărei listă consilierul local a fost ales, în situația în care legalitatea acesteia nu a fost contestată.

– Art. 204 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2019: în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii forului competent să decidă asupra excluderii din partid, prefectul constată, prin ordin, încetarea mandatului consilierului local și declară vacant locul acestuia.

Și totuși…ce motivează Prefectura Prahova

La solicitarea noastră, privind punctual situația de la Câmpina, Prefectura Prahova răspunde…în coadă de pește…

„Prin Încheierea din data de 08 aprilie 2021, definitivă, Tribunalul București a anulat cererea de chemare în judecată formulată de dl. Cezar Grama în contradictoriu cu Partidul Verde – Filiala Prahova. Domnul consilier Cezar Grama a depus un memoriu la Instituția Prefectului Județul Prahova, prin care ne face cunoscut că pe rolul Tribunalului București se află înregistrată o cauză în curs de soluționare cu același obiect. Instituția Prefectului Județul Prahova a solicitat prin adresă Partidului Verde clarificări cu privire la respectiva cauză”, scrie în răspunsul oficial al Instituției Prefectului Prahova.

Cu alte cuvinte, Prefectura evită să pună în aplicare dispozițiile clare ale Codului Adminstrativ și cere lămuriri Partidului Verde, deși are în dosarul depus de formațiunea politică decizia Tribunalului București, decizie rămasă definitivă, care anulează solicitarea lui Cezar Grama.

Care este miza

Excluderea lui Cezar Grama din partid strică de fapt majoritatea fragilă pe care PNL-USR și PMP au reușit să o creeze în Consiliul Local Câmpina. Votul care făcea diferența în adoptarea sau respingerea proiectelor inițiate de primarul independent Alin Moldoveanu este chiar al lui Grama, iar încetarea mandatului acestuia ar ridica probleme aleșilor puterii. În ultima perioadă, aleșii PNL-USR-PMP, plus Cezar Grama, au respins proiecte importante inițiate de primarul câmpinean. Printre acestea, amintim doar reogranizarea aparatului administrativ al Primăriei Câmpina, reorganizare care presupunea dispariția a 29 de posturi din organigrama administrației locale.
De fapt, gurile rele susțin că Grama și-a schimbat atitudinea față de primarul independent în momentul în care nu a reușit să obțină postul de viceprimar al municipiului Câmpina. Menționăm că Cezar Grama nu este la prima excludere dintr-un partid politic, în trecut fiind dat afară din PNL de fostul primar al Câmpinii Horia Tiseanu

Având în vedere aceste aspecte, rămâne de văzut cum se va finaliza telenovela Cezar Grama, care va rămâne în istoria politică a Prahovei drept alesul local care se leagă cu lanțuri de un mandat de consilier local.

Rămâne o singură problemă: ce se întâmplă cu hotărârile de consiliu local de la Câmpina, adoptate cu votul lui Cezar Grama în situația în care un cetățean atacă una dintre ele la Instanța de Contencios Administrativ?

Articolul precedent„Finn”, găsit într-o „cutie pentru bebeluși”, în Belgia
Articolul următorANAF scoate la vânzare un teren din curtea Schitului Sf. Treime din Constanța
Cristina IANCU
Am debutat în presă în 1992, iar povestea continuă...