Senatorii au respins astăzi proiectul de lege care reglementa eliminarea pensiilor speciale. La vot au fost înregistrate 52 de voturi „împotrivă”, 20 „pentru” şi 8 abţineri.
Propunerea aparținea PNL și prevedea ca parlamentarii, magistrații, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, poliţişti, funcţionari publici cu statut special, funcţionari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic şi consular al României, membrilor Curţii Constituţionale şi a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România să nu mai aibă pensii speciale de serviciu.
Votul de astăzi nu este definitiv. Senatul a fost prima cameră sesizată, însă proiectul de lege va merge mai departe în Camera Deputaților. Se pare că doar USR, PNL şi un senator PSD au votat pentru eliminarea pensiilor speciale.