Mai multe persoane sunt cercetate într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș în legătură cu falsificarea buletinelor de analiză toxicologică pentru stabilirea alcoolemiilor șoferilor prinși băuți la volan.
Printre acestea, inclusiv un asistent medical de la Medicina Legală, care a și fost reținut de procurori.
Potrivit unor informații furnizate de Direcția Generală Anticorupție, ultimele percheziții în cauză au fost efectuate ieri – la Serviciul Județean de Medicină Legală Maramureș – Compartimentul Toxicologie și la două autoturisme. În cauză, pe lângă asistentul medical, este anchetat și un biolog.
Asistentul medical este cercetat pentru luare de mită în formă continuată (10 acte materiale), sustragerea sau distrugerea de probe sau de înscrisuri în formă continuată (10 acte materiale), fals intelectual în formă continuată( 10 acte materiale) și favorizarea făptuitorului în formă continuată( 10 acte materiale).
Potrivit unui comunicat al DGA, asistentul medical falsifica buletine de analiză încă din anul 2016, în dosar fiind cercetați nu mai puțin de 20 suspecți, pentru luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență , fals intelectual, favorizarea făptuitorului și sustragerea sau distrugerea de probe sau de înscrisuri.
„Din materialul de urmărire penală administrat în cauză, înregistrată la unitatea de parchet sus-menționată în baza sesizării din oficiu a polițiștilor anticorupție ai Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, au rezultat probe care fundamentează presupunerea rezonabilă că, în cursul perioadei 2016-2021, asistentul medical a primit de la o persoană, cercetată în stare de arest preventiv în cauză, în 10 situații, sume de bani având cuantumuri situate între 1.000 lei și 5.000 lei, provenind de la mai multe persoane (suspecți în cauză), în schimbul facilitării obținerii și înscrierii în buletinele de analiză toxicologică, eliberate la nivelul Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș, a unor valori inferioare ale concentrațiilor de alcool în sânge, astfel încât beneficiarii (depistați anterior în timp ce conduceau autoturisme pe drumuri publice sub influența băuturilor alcoolice) să evite tragerea la răspundere penală pentru faptele comise.
Activitățile de cercetare penală au relevat faptul că asistentul medical este direct implicat în pretinderea și primirea (prin intermediul unei persoane fără calitate specială, aflată în stare de arest preventiv în aceeași cauză) sumei totale de aproximativ 33.000 lei și 800 euro, de la un număr de 10 persoane, suspecți în cauză, în schimbul facilitării obținerii și înscrierii în buletinele de analiză toxicologică (vizând pe cei din urmă) eliberate la Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș a unor valori inferioare ale concentrațiilor de alcool în sânge, în vederea evitării răspunderii penale.
În lunile martie și aprilie 2022, polițiștii anticorupție ai Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, în baza ordonanţelor de delegare emise de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș au efectuat 2 percheziţii domiciliare și 2 percheziții auto, vizând o persoană, fără calitate specială, cercetată pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la dare de mită și trafic de influență și o altă persoană, de asemenea fără calitate specială (cercetată pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la luare de mită în formă continuată și trafic de influență în formă continuată) și au pus în executare mandate de aducere la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, pentru continuarea cercetărilor.
Persoana cercetată pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la dare de mită și trafic de influență a fost ulterior reținută pe o perioadă de 24 de ore și prezentată Tribunalului Maramureș cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, admisă de instanța de judecată. De asemenea, pe parcursul cercetărilor, polițiștii anticorupție ai Serviciului Județean Anticorupție Maramureș au ridicat de la sediul Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș unele eșantioane conținând probe biologice de sânge, în vederea expertizării, precum și documente, înscrisuri și date informatice stocate în memoria unui calculator conectat la un aparat tip “Gazcromatograf“, atestând prelucrarea unor probe de sânge, în cursul perioadei 2016 – 2021”, se arată în sursa citată.