Cătălin Deaconescu, unul dintre cei mai experimentați consilieri generali PNL și fost membru în Consiliul de Administrație al RADET, a explicat colegilor săi, la sfârșitul lunii martie, că Bucureștiul înregistrează datorii aflate în restanță de peste 300 de milioane de lei către Termoenergetica, precizând că termoficarea nu a fost oprită încă.
„În acest moment, termoficarea nu este oprită, încă. Încălzirea locuințelor nu este oprită. (…) Poate că domnul primar general se gândește mai serios la lucrul ăsta. (…) Dacă mergem cu termoficarea pornită și luna aprilie devine lună de iarnă, avem, în continuare, pierderile dintr-o lună obișnuită de iarnă și nu intrăm pe regimul de vară, când și pierderile scad, ca și volume”, a spus Deaconescu în acea perioadă.
Căldura a fost oprită de a doua zi, pe 1 aprilie
În aceeași zi, când Deaconescu a cerut oprirea căldurii, în dedesubtul acestei decizii neexplicat bucureștenilor, ELCEN a obținut o nouă majorare a prețului de producție al gigacaloriei la peste 500 lei/gcal.
Majorarea ar trebui să acopere neîncasarea bonusului de cogenerare – pe care ELCEN îl primește pentru că produce atât energie electrică, cât și energie termică. Acest bonus de cogenerare nu ar fi încasat de către ELCEN deoarece nu a ieșit, încă, din insolvență, încearcă să motiveze surse apropiate producătorului de energie electrică și energie electrică și termică.
Cu toate acestea, ELCEN nu ar trebui să primească bonusul de cogenerare deoarece se află în supracompensare, mai exact societatea înregistrează un profit mare, conform prevederilor legale.
În concret, ELCEN cumpără gazul natural cu prețul plafonat de 150 lei și vinde energia electrică cu prețul foarte mare de astăzi. Așa a reușit să-și plătească datoriile către creditori și să se îndrepte către ieșirea din insolvență. Însă, legea limitează profitul ELCEN, atât la energia electrică, cât și la cea termică la un nivel unitar, adică sub 10%!
Politica de înșelare și prădare deopotrivă a producătorilor de gaze naturale și a Bucureștiului continuă
Printre singura soluție pe care Nicușor Dan o are la îndemână este ținerea în frig a bucureștenilor pentru a nu plăti gigacaloria de peste 500 de lei obținută de ELCEN de la ANRE și despre care nimeni nu le-a comunicat nimic locuitorilor Capitalei.
A contestat PMB pe cale legală decizia ANRE? A cerut Nicușor Dan socoteală ELCEN și ANRE pentru această nouă majorare a prețului gigacaloriei, survenită în condițiile în care producătorul de energie electrică și termică beneficiază simultan de un preț preferențial la gazele naturale, pe care le cumpără, și de unul astronomic la energia electrică, pe care o vinde?
Răspunsuri clare și prompte venite de la Primăria Generală a Capitalei se lasă așteptate, iar Nicușor Dan amână să își ducă la îndeplinire una dintre promisiunile sale: transparența pe care o clama când a preluat fotoliul de primar general al Capitalei.
În urma apariției articolului de mai sus, Biroul de Comunicare și Relații Publice Electrocentrale București S.A. ne-a trimis următorul drept la replică pe care il publicăm astăzi, 20 aprilie 2022 așa cum el a fost primit.
DREPT LA REPLICĂ
Articol „Blestemul Bucureștiului:Noua majorare a prețului de producție a gigacaloriei”
Majorarea prețului de producere a Gcal este rezultatul implicit al acțiunii inițiate de Primăria Municipiului București
Neîncasarea bonusului de cogenerare de către ELCEN a fost determinată de acțiunea inițiată de Primăria Municipiului București în luna martie a acestui an prin care a fost contestat în instanță Raportul Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN, privind achitarea integrală a creanţelor istorice si curente scadente şi care urma să conducă la o sentinţă de încheiere a procedurii de ieşire din insolvenţă a ELCEN.
Această acțiune a impiedicat practic ieșirea din insolvență a ELCEN, ceea ce a atras automat și pierderea bonusului de cogenerare până la finalizarea procedurii de ieșire din insolvență.
Din perspectiva prelungirii schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență pe baza cererii de energie termică utilă după luna martie 2022 (în condițiile în care ELCEN a accesat schema de sprijin începând cu luna aprilie 2011 pentru o perioadă de 11 ani), una din cerințele Comisiei Europene în cadrul procesului de prenotificare a fost aceea ca autoritățile române să se asigure că prelungirea schemei nu va aplicabilă pentru firmele aflate în dificultate, conform legislației europene în vigoare privind ajutorul de stat.
Prin urmare, incepand cu 01.04.2022, bonusul de cogenerare nu a mai putut fi accesat din cauza faptului că ELCEN nu a ieșit din insolvență până la data de 31.03.2022.
Neaccesarea schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență conduce automat la majorarea prețului de producere a Gcal, în conformitate cu legislația și reglementările aplicabile.
Unităților de cogenerare ce nu beneficiază de scheme de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență, li se aprobă, prin Ordin ANRE, valorile prețurilor de referință pentru energia termică livrată în SACET.
Astfel, în conformitate cu:
- metodologia de stabilire a prețurilor pentru energia termică livrată în SACET din centrale cu unități de cogenerare care nu beneficiază de scheme de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență
- prevederile art.75 alin (1) lit. d) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr 123/2012
- Ordinul președintelui ANRE nr. 110/2021 privind aprobarea valorilor prețurilor de referință pentru energia termică livrată în SACET din centrale cu unități de cogenerare care nu beneficiază de scheme de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență
s-a emis către ELCEN, la data de 30.03.2022, o decizie privind aprobarea prețului reglementat pentru energia termică livrată în SACET în perioada aprilie-iunie 2022 din CET-urile ELCEN.
Supracompensarea si profitul sunt noțiuni separate, fără vreo legătură de interdependență.
Veniturile ELCEN provenite din bonusul de cogenerare sunt ajustate de două ori pe an prin modificarea prețului unitar în funcție de previziunile privind evoluția prețurilor pe piețele OPCOM și a costurilor legate de achiziția combustibilului și a certificatelor de CO2.
Ținând cont de aceste elemente, reglarea de către autoritățile competente a profitului ELCEN provenit din această activitate se face astfel încât acesta să nu depășească 9% din baza activelor reglementate.
ELCEN nu a încheiat un contract preferențial cu furnizorul de gaze. Pentru livrarea gazelor naturale necesare producerii de energie termică și electrică de la 1 octombrie 2021 până la 30 septembrie 2022, ELCEN a început negocierile cu furnizorul de gaze încă din luna iulie 2021, într-o perioadă în care cotațiile BRM pentru gaze naturale indicau valori situate sub 200lei/MWh.
Birou Comunicare și Relații Publice
Citește și articolul: Gabriela Firea: Bucureștenii vor plăti facturi duble. Nicușor Dan a propus majorarea preţului gigacaloriei