Sursa foto: Facebook / Costel Șoptică
Sursa foto: Facebook / Costel Șoptică

Comuna Frumușica a sărbătorit cu mult fast inaugurarea unui contor de gaz, instalat la o școală.

Mai mult, președintele PNL Botoșani consideră că, prin acest eveniment, ”s-a scris istorie”.

Ceremonia a fost distribuită pe contul de Facebook al președintelui PNL din Botoșani.

Costel Șoptică a fost însoțit de mai multe oficialități locale, participând la inaugurarea rețelei de gaz din comuna Frumușica.

Un contor de gaz a fost sfințit de un sobor de preoți, iar oficialii au mâncat pâine cu sare și au tăiat panglica inaugurală

Astăzi la Frumușica s-a scris #ISTORIE! Primarul Constantin Bălășanu a făcut de ziua lui un mare cadou cetățenilor comunei pe care acesta o conduce. S-a inaugurat branșarea la gaz metan a comunei prin racordarea școlii, urmând ca în perioada imediat următoare să aibă parte de acest privilegiu toți cetățenii”, a scris Costel Șoptică pe contul de socializare.

Sursa foto: Facebook / Costel Șoptică

Ceremonia a coincis cu ziua de naștere a primarului comunei

De asemenea, președintele PNL, Costel Șoptică, a ținut să-l felicite pe edilul comunei, dar și pe construcorul care a realizat lucrarea.

Felicitări echipei din primăria comunei Frumușica, constructorului care a realizat lucrarea și nu în ultimul rând primarului Constantin Bălășanu.

Totodată, îi urez domnului primar la mulți ani, sănătate, putere de muncă și mult succes în realizarea a cât mai multe proiecte absolut necesare comunității pe care acesta o reprezintă!!!”, este mesajul postat de șeful PNL Botoșani pe pagina sa de Facebook.

Articolul precedentDoar jumătate dintre români își vor prepara acasă cozonacul de Paște
Articolul următorUn bărbat a fost reținut după ce a luat credite online în numele unor pensionari
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time