Dragnea, neimpresionat de moțiunea inițiată de PSD: „Tu demiţi Guvernul şi tu spui că nu vrei să îţi asumi guvernarea?”

Dragnea sugerează că actuala conducere PSD ar fi îndepărtat partidul de valorile clasice, naționaliste. În paralel, social democrații lui Ciolacu speră că, în curând, vor fi organizate alegeri anticipate

Foto: Iulia KELT

Fostul lider PSD, eliberat din penitenciar în cursul verii ce tocmai a trecut, continuă să fie de părere că social democraților noii generații le lipsește curajul de odinioară. „Din păcate, PSD a renunţat deliberat la componenta naţională a partidului, nu naţionalistă, naţională, patriotică. Ar fi trebuit să se bată pentru români prin orice acţiune politică posibilă”, a mai spus Liviu Dragnea.

Dragnea, după ce a fost întrebat ce părere are despre moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Florin Cîțu: „Și?”

Liviu Dragnea și-a motivat „și-ul” cu o explicație: „A doua zi după ce au demis Guvernul au spus nu vrem la guvernare, nu ştim dacă o să mergem. Tu demiţi Guvernul şi tu spui că nu vrei să îţi asumi guvernarea? Dacă l-am demis pe ăsta înseamnă că asta e prost şi rău pentru români şi îl dau la o parte şi dă-mi mie guvernarea că ţipi de un an dă-mi guvernarea. Cum nu o mai vrei? A, ţi-e frică de iarnă? Păi în politică atunci când vrei să faci lucruri şi chiar crezi în ceea ce spui, îţi mai asumi şi costul electoral”, a mai spus acesta.

Cu toate că blamează lipsa de curaj a social democraților de a intra la guvernare, fostul lider PSD nu are un nume pentru noul premier. „Nu ştiu. Adică sunt mai multe variante, dar nu trebuie să le spun eu”. Cât despre Dacian Cioloș, acesta crede că este „foarte slab”. „Cioloş nu are toate butoanele la el. Sunt din Franţa. Şi asta este marea problemă. Germania a gestionat zece ani ca şi influenţă majoră în România prin Klaus Iohannis, acum vrea Franţa începând cu 2024 prin Dacian Cioloş. Dar unul care să se gândească în primul rând la România, oare ţara asta chiar nu are şansa să îşi aleagă?”, a mai spus Liviu Dragnea.

Citește și: Ciolacu anticipează anticipatele și le ordonă social democraților să se organizeze pentru alegeri

În paralel, PSD-ul lui Marcel Ciolacu trage nădejde că se vor organiza, cât de curând, alegeri anticipate. În tot acest timp, președintele Klaus Iohannis nu vede niciun motiv pentru care acestea ar trebui organizate, preconizând că rezultatele ar fi aceleași celor din decembrie 2020.

Articolul precedentOrganizația Mondială a Sănătății vine în România
Articolul următorAna Birchall ia la „bani mărunți” Cabinetul Cioloș: „Poate chiar asta e tot ce au mai bun prin USR!”
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.