Alexandru Rafila (captură video)

Astăzi, parlamentarii sunt chemați de la ora 16.00 în Camera Deputaților, unde se va dezbate moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătății, Alexandru Rafila.

Moţiunea a fost iniţiată de 55 de deputaţi, iar după dezbaterea de astăzi, urmează votul final, anunțat pentru miercuri, 20 septembrie 2023.

Moţiunea simplă este intitulată „Ministrul Rafila – turistul leneş şi cinic care lasă România fără spitale”, semnatari fiind deputaţi USR şi ai partidului Forţa Dreptei, care îi cer ministrului Sănătăţii să plece din funcţie, „pentru ca România să aibă şansa de a avea spitale noi, nu magherniţe insalubre”, iar pacienţii, medicii şi asistentele să aibă şansa „la adevăr” în sistemul sanitar.

O altă nemulțumire, potrivit USR, este că „Marele specialist” Rafila a făcut țăndări Planul Național de Combatere a Cancerului, fără niciun fel de empatie și considerație pentru pacienții oncologici. Și-a dovedit nepăsarea totală față de sănătatea românilor și prin refuzul de a elabora, timp de aproape doi ani, normele de aplicare a legii „Stop nosocomiale!”.

Această moțiune este un strigăt de revoltă. Niciodată în istoria sa recentă Sănătatea din România nu a mai avut parte de un ministru PSD atât de slab și de nepăsător față de nevoile pacienților și ale sistemului sanitar. Sigur, PSD a mai pus ministru la Sănătate și un fost brancardier plagiator și o fostă administratoare de spital prinsă în flagrant cu mită. Dar cine își închipuia că se poate mai rău, mai ales când vezi CV-ul lui Alexandru Rafila?”, se arată într-un comunicat de presă al USR.

La modul concret, Rafila, calificat drept „un politruc puturos”, „un impostor”, „un incompetent și un turist de lux în țări exotice” i se impută eșecul Planului de Cancer, faptul că România se confruntă în continuare „cu o criză gravă și continuă a medicamentelor esențiale”, tăierea finanțărilor prin PNRR din Sănătate, menținerea interimatelor în funcțiile de conducere „din pix”:

Rafila trebuie să plece, pentru că de departe cel mai mare eșec al mandatului său este pierderea a peste 700 de milioane de euro, bani gratis de la UE prin PNRR. Șase spitale sau secții noi au fost tăiate din pixul lui Rafila din PNRR – Spitalul de boli infecțioase Brașov, Spitalul Gerota din București, Secția de Oncologie din Alba Iulia, Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea, Corp nou Departament Sănătatea mamei și copilului la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei din Constanța și Construcția de secții de obstretică și ginecologie, neonatologie, chirurgie pediatrică și pediatrie Arad.

Alexandru Rafila trebuie să plece, pentru că sub titlul de domn profesor se află un om profesionist mic și un om și mai mic, mânat de vicii deja cunoscute tuturor.

Alexandru Rafila trebuie să plece, pentru că nu își poate justifica averea de peste 3 milioane de euro.

Alexandru Rafila trebuie să plece, pentru ca România să aibă șansa de a avea spitale noi, nu maghernițe insalubre.

Alexandru Rafila trebuie să plece, pentru ca pacienții, medicii și asistentele să aibă șansa la adevăr în sistemul sanitar.
Alexandru Rafila trebuie să plece, pentru că nu îi pasă. Alexandru Rafila trebuie să plece, pentru că nu vrea, nu poate și, la o adică, îl și enervează faptul că trebuie să muncească.

Alexandru Rafila trebuie să plece. Și nu la New York, în Cuba sau la Geneva, în plimbări plătite de noi toți. Alexandru Rafila trebuie să plece acasă”.

Articolul precedentPercheziții DNA în București și Ilfov
Articolul următorRomeo Ursu, alias Genică Boenică, prins după 15 ani