Asistent medical
Asistent medical. sursa _ pag de FB

Sistemul medical din România continuă să se confrunte cu lipsa personalului calificat, care preferă să plece să lucreze în străinătate chiar dacă salariile oferite în țară au crescut substanțial în ultimii ani, ceea nu se poate spune și despre condițiile din spitale. Din cauza exodului din ultimii ani, atât unitățile medicale de stat cât și cele particulare au nevoie de asistenți medicali, aceeași problemă fiind și în cazul medicilor, potrivit stiripesurse.ro.

Care sunt țările preferate de către asistenții medicali români

Astfel, nu mai puțin de 21.000 de asistenţi medicali români au ales sistemele sanitare din străinătate, în special din Marea Britanie, Italia sau Germania pentru a-şi desfășura activitatea, potrivit datelor transmise de organizaţia OECD. Marea Britanie este preferată de asistenții medicali români, aici lucrând 8.300 de cadre medicale, fiind urmată de Italia, unde lucrează 5.600 de asistenți medicali și Germania, unde își desfășoară activitatea peste 4.500 de asistenți medicali. Potrivit specialiștilor OECD, au fost luate în calcul datele privitoare la emigrare pentru asistenţii români care lucrează în țările care transmit aceste date, fiind posibil ca numărul asistenților medicali care lucrează în alte țări să fie la fel de mare. 

Sistemul sanitar privat versus sistemul de stat medical

Unitățile medicale de stat sau private se află în concurență acerbă pentru angajarea cadrelor medicale cu studii medii, lipsa acestora fiind în continuare o problemă, chiar dacă salariile la stat s-au majorat în ultimii ani, mai precis începând cu anul 2018.

 Numărul asistenţilor medicali care își desfășoară activitatea în siste­mul public din România a ajuns la peste 87.000 în 2020, înregistrând o creştere în ultimii ani, potrivit dateor Institutului Naţional de Statistică. De asemenea, în sistemul medical privat mai lucrează peste 50.000 de asistenţi medicali. Potrivit estimărilor făcute de către specialiștii din domeniu, în ultimii zece ani au plecat să lucreze în străinătate aproximativ 21.000 de asistenți medicali, ceea ce înseamnă un procent de aproape 15 % din numărul asistenților medicali care își desfășoară activitatea la ora actuală în România. Tot mai multe rețele medicale particulare organizează cursuri pentru persoanele care doresc să devină asistenți medicali, încercând astfel să rezolve problema lipsei de personal cu care se confruntă.

Droguri vândute lângă scenă la Electric Castle

Articolul precedentDroguri vândute lângă scenă la Electric Castle
Articolul următorRudel Obreja a descoperit că are cancer și cere pe Facebook să îi fie întreruptă pedeapsa primită în dosarul „Gala Bute”