Sursă foto: Facebook - Ciprian Ciucu
Sursă foto: Facebook - Ciprian Ciucu

Primăria Sectorului 6 a găsit o metodă inedită de a sancţiona şoferii care parchează neregulamentar.

Primarul Ciprian Ciucu a precizat că, până va reuşi să convingă Parlamentul să dea o lege sau Guvernul să dea o OUG prin care Poliția Locală să poată impună legea în domeniul circulaţiei rutiere, a iniţiat o mai strânsă colaborare cu Brigada Rutieră şi cu Poliţia Sectorului 6.

Începând din seara aceasta, demarează o amplă acţiune în Sectorul 6, pentru asigurarea siguranţei pietonilor şi fluenţei traficului rutier. Astfel că şoferii maşinilor staţionate neregulamentar, pe trecerile de pietoni, staţii STB, scuaruri, spaţii verzi sau aflate pe locurile de parcare pentru persoanele cu handicap, vor fi notificaţi să le mute. Altfel, vor fi ridicate”, a transmis edilul Ciprian Ciucu pe contul de Facebook.

Primarul Sectorului 6 din Bucureşti precizează că organele de poliţie se axează şi pe dubele parcate pe domeniul public

Am dat o hotărâre de CL în acest sens. Nu mai putem tolera camioane şi dube pe domeniul public, acestea trebuind să fie parcate în garaje dedicate. Somaţia va fi făcută printr-un sticker de atenţionare, aplicat pe parbriz. Neplăcut, dar na, nici camionetele lăsate la întâmplare prin Sector nu sunt plăcute”, a adăugat edilul.

În acelaşi context, Consiliul Local a adoptat, în şedinţa din 24 februarie, o prevedere prin care autovehiculele cu dimensiuni mai mari de 2,30 metri lăţime şi 5,15 metri lungime nu mai pot fi parcate în parcările publice sau de reşedinţă.

De asemenea, cei care vor mai parca pe spaţiul verde vor fi înştiinţaţi că au primit amenzi tot prin stickere, aplicate pe parbriz.

Ciprian Ciucu: “Orice învăţ are şi dezvăţ. Au fost multe zone verzi de care ne-am îngrijit anul trecut şi care au fost distruse de şoferi”

În încheiere, acesta a adăugat că Primăria are în vedere crearea unor noi locuri de parcare. În prezent, există mai multe proiecte de parcări în execuţie: supraterane, pe locul fostelor garaje, pe anumite spaţii pe care erau nefuncţionale (ex. Chilia Veche, Piaţa Giuleşti).

Anul trecut au fost realizate cca. 2000 de locuri noi de parcare. Pentru anul curent, Primăria estimează că vor fi amenajate aproximativ 8000 noi locuri de parcare.

Articolul precedentFost comandant NATO: Asupra Europei ar putea avea loc atacuri nucleare
Articolul următorMinistrul Apărării: “Nu se pune problema mobilizării bărbaţilor între 18 şi 60 de ani în caz de război”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time