Un centru SPA din Lugoj, în care localnicii s-au bălăcit doar la inaugurare, devine ruină sub ochii autorităților, care ridică din umeri și spun că vor face altul, mai falnic și mai trainic. Deși s-au pompat bani multi în el, acesta ar fi fost construit greșit și de aceea a fost ferecat cu lacăt!
1 milion de euro s-a dus pe apa sâmbetei
Vedem cum se țes pânzele de păianjeni peste tot, cum zidurile se fărâmă încet și cum bazinele stau secate de apă. Dar, totuși, sunt mărturie că ploaia se infiltrează înăuntru. Ici, colo, vedem bălți în miniatură.
Centrul care a costat 1 milion de euro e prevăzut cu un bazin de înot, patru jacuzzi de ultimă generație, două săli de masaj, două săli de saună, un cabinet medical și un restaurant. Toate sunt exponate de muzeu acum.
Lacăt pe ușă după o inaugurare cu fast
Iată cum arăta centrul în 2016, la inaugurare:
Un preot sfințea bazinele pline cu apă în care câțiva tineri au fost invitați să se relaxeze. E prima și ultima imagine cu acest centru plin de lume. De 5 ani stă închis! După ce s-a construit baza de agrement, firma responsabilă a intrat în insolvență, astfel că centrul nu a mai funcționat. Era nevoie de aparatură de 230 de mii de lei pentru încălzire și dezumidificare, aparatură ce nu a mai fost cumpărată.
Claudiu Buciu, noul edil al orașului Lugoj, spune că centrul nu merită reabilitat. Preferă să facă altul nou, un centru recreativ pentru elevi, care ar urma să coste 1,5 milioane de euro!
„Minunea” din Predeal
„Minunile” nu se opresc doar la Lugoj. În Predeal se repetă scenariul. Cel mai mare centru de agrement spa care ar fi trebuit pus în funcțiune aici e un șantier ce nu mai cunoaște sfârșitul. Au trecut 6 ani de când lucrările ar fi trebuit să fie finalizate, dar sunt departe de a fi gata. Motiv pentru care primăria a dat cu piciorul finanțării nerambursabile de la Uniunea Europeană în valoare de 20 de milioane de lei. A pierdut toți banii.
La intrare ne întâmpină un semn de interzis în poartă și o curte plină de cărămizi, lemne și materiale de construcții aruncate de-a valma peste tot. Și utilajele care zac nefolosite, dar nici țipenie de muncitor. În clădirea ce seamănă a ruină, se visau saune, băi cu aburi, piscine, săli de fitness și restaurante cu mâncăruri fine, ba chiar și o salină artificială. Nimic din toate acestea nu pot fi „gustate” de turiști.
Au pierdut finanțarea europeană
Lucrările la acest proiect grandios au început în mai 2014, iar limita de finalizare era noiembrie 2015. Un timp prea scurt, se pare, pentru ca muncitorii angajați de autorități să poată să ducă la bun sfârșit treaba. Astfel că suntem în 2021 și totul bate pasul pe loc. Acum se fac doar lucrări de conservare, pentru ca nu cumva să se aleagă praful de tot ce s-a făcut până acum.
Așa cum se întâmplă la români, căci nu e o noutate, firma care a câștigat inițial licitația a intrat ulterior în insolvență. Al doilea constructor nu a putut termina totul din lipsă de bani, în principal, dar și din vina unor procese intentate în instanță.
Bazine „scăldate” în promisiuni
Edilii responsabili de-a lungul timpului pentru dezastrul de aici nu comentează situația. În schimb, viceprimarul de acum al stațiunii recunoaște că totul s-a făcut de mântuială, dar promite să repare stricăciunile.
Până atunci, rămâne peisajul dezolant în ochii turiștilor și ai lumii întregi. O imagine cât o mie de cuvinte, care stă mărturie neputinței, nepăsării și intereselor ascunse, care, în loc să ne ducă mai aproape de Occident, ne cufundă, încet dar sigur, într-o groapă a investițiilor fără cap care nu fac altceva decât să ne sărăcească!