Ieri, parlamentarii au căzut de acord că nu au dreptul la pensii speciale, o mică picătură într-un ocean al drepturilor bănești acordate în această direcție în România. La finalul zilei, toți politicienii s-au lăudat că datorită lor a fost posibilă o așa minune, însă în continuare rămân mult mai multe categorii de „speciali” care încasează astfel de pensii. La o analiză rapidă, este de neînțeles de ce abia în anul de grație 2021 a fost făcut acest prim pas, dat fiind că, la nivel declarativ, toate partidele își doreau cu ardoare o astfel de modificare a legii.
Ba, mai mult, toate partidele au merite deosebite, de la USR-PLUS, la PNL și chiar PSD. Și, chiar dacă USR-PLUS este una dintre formațiunile cele mai vocale în acest sens, Dacian Cioloș pare că nu a citit ce au scris colegii săi și avertizează că nici măcar nu ar trebui făcut mare zgomot pe subiect. Asta într-o primă frază dintr-o postare pe Facebook, pentru că la următoarea recunoaște că USR-PLUS e singurul partid care luptă neîncetat în această direcție. Plus PNL, dacă tot sunt parteneri de coaliție.
„Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor nu e un motiv de laudă pentru niciun politician, e un moment de normalitate, o revenire la principiul sănătos al contributivității.
Asta s-a întâmplat astăzi în Parlamentul României și mă bucur că, la presiunea publică pe care Alianța USR PLUS și PNL o fac de câțiva ani, PSD a înțeles să voteze pentru eliminarea acestor pensii pe care tot PSD le-a introdus.
Este doar o etapă – importantă – în demersul nostru de a restabili dreptatea în România. Va trebui ca după o analiză rapidă să restabilim acest principiu pentru toate pensiile speciale nejustificate, în acord cu Constituția României”, promite Cioloș, co-lider al USR-PLUS.
Momentul eliminării pensiilor speciale a fost marcat, firește, și de PNL și PSD, în condițiile în care aceste drepturi au fost conferite în timpul unei majorități formate din PSD, UNPR și ALDE. „Dacă nu există voința conturată a actualei coaliții, în special a Partidului Național Liberal și al alianței USR- PLUS, astăzi nu s-ar fi ajuns la acest deznodământ corect și drept pentru România”, scrie și Ludovic Orban pe rețeaua de socializare.
Nimic mai neadevărat, pare a sublinia Marcel Ciolacu, care crede că „majoritatea de dreapta a votat cu noduri în gât” proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor care, în viziunea liderului PSD, aparține nici mai mult nici mai puțin decât formațiunii pe care o conduce. Ba mai mult, Ciolacu este convins că de acum înainte toate pensiile speciale pot fi eliminate, prin pixul actualului premier Florin Cîțu.
„Odată modificat Statutul deputaților și senatorilor, pe Cîțu nu-l mai împiedică nimic să dea OUG pentru eliminarea tuturor celorlalte pensii speciale.
Am un singur mesaj pentru PNL și USRPLUS: veniți odată cu bugetul! S-a terminat cu scamatoriile și inventarea de motive. Toți românii așteaptă respectarea promisiunilor făcute în campanie și pe care acum le încălcați pe bandă rulantă: pensiile, voucherele de vacanță, gratuitățile pentru studenți, sprijinul pentru mediul de afaceri românesc!
Pe scurt, românii așteaptă o guvernare responsabilă și creșterea nivelului de trai – așa cum ați promis!, nu austeritate, certuri pe ciolan sau scuze expirate cu greaua moștenire”, scrie și liderul PSD.