Magistrațiii instanței supreme ar urma să înceapă luni judecarea apelului în dosarul privind angajările fictive de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman, în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la trei ani și jumătate de închisoare cu executare. Dosarul a fost amânat de mai multe ori, începând din septembrie anul trecut, din cauza controverselor privind constituirea completurilor de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
În ultimele luni, magistrații au dispus amânări la cinci termene de judecată în dosarul liderului PSD, în condițiile în care a fost contestată inclusiv la Curtea Constituțională formarea acestor completuri, care au fost trase la sorți de mai multe ori, iar procesele au fost blocate.
Dosarul lui Liviu Dragnea este judecat de Completul 2 de cinci judecători, format din judecătoarele Simona Daniela Encean, Tatiana Lucia Rog, Alexandra Iuliana Rus, Luciana Mera şi Rodica Aida Popa.
La începutul lunii octombrie, cu mai puțin de o săptămână înainte de începerea apelului în dosarul în care Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, premierul Viorica Dăncilă a sesizat Curtea Constituțională privind un conflict juridic între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție în privința modului în care sunt aplicate noile prevederi cu privire la formarea completurilor de 5 judecători. Răspunsul CCR – noua lege trebuie pusă în aplicare de îndată, iar Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să organizeze altă tragere la sorți. Continuarea pe Hotnews