Cea de-a treia Ordonanță privind „pachetul social” a fost aprobată

Oficial, niciun pensionar din România nu va avea, în luna ianuarie, venituri sub 2.200 de lei

Ordonanța de Urgență prin care se acordă, în ianuarie, un ajutor unic pentru pensionarii cu pensii mai mici de 1.600 de lei a fost aprobat în ședința de guvern de vineri. Astfel, cu acest ajutor, niciun pensionar nu va avea venituri sub 2.200 de lei.

Aceasta a fost ultima măsură din „pachetul social” propus de PSD în programul cu care a intrat la guvernare alături de PNL și UDMR, pe lângă majorarea punctului de pensie, precum și a pensiei sociale, dar și creșterea alocației de stat pentru copii.

„Astăzi s-a aprobat și ultima măsură din pachetul social propus, anume implementarea ajutorului unic din ianuarie. Este o măsura care vine sa creeze un scut în jurul celor mai nevoiași dintre noi în fața acestui uriaș val de scumpiri”, a declarat Marius Budăi în conferința de după ședinșa de guvern.

Actul normativ prevede ca ajutorul financiar să se acordă diferenţiat, astfel:

– 1.200 lei pentru pensionarii sistemului public de pensii şi pentru beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special cu venituri mai mici sau egale cu 1.000 lei;

– ca diferenţă între nivelul de 2.200 lei şi nivelul veniturilor cumulate din pensie sau din drepturile prevăzute de actele normative cu caracter special, pentru pensionarii şi beneficiarii cu venituri între 1.001 – 1.600 lei inclusiv. Spre exemplu, pentru o pensie de 1.001 lei se acordă un ajutor de 1.199 lei, pentru o pensie de 1.002 lei, ajutorul va fi de 1.198 lei, iar suma acordată va scădea pe măsură ce pensia este mai mare, astfel că pentru o pensie de 1.600 de lei, ajutorul va fi de 600 de lei.

Ajutorul financiar se acordă din oficiu, în luna ianuarie 2022, odată cu drepturile de pensie aferente acestei luni, persoanelor din evidenţa caselor teritoriale de pensii care au domiciliul în România.

Guvernul a stabilit că ajutorul financiar să nu se ia în calcul la stabilirea ajutorului pentru încălzire şi a suplimentului pentru energie. De asemenea, nici majorarea punctului de pensie şi a indemnizaţiei sociale să nu fie luată în calcul pentru acordarea ajutorului de încălzire şi a suplimentului pentru energie în acest sezon rece.

În total, 2,45 milioane pensionari vor beneficia de acest tip de sprijin, iar 80% dintre pensionarii din România au pensii sub 4.000 de lei.

Câciu (Finanțe) anunță multe provocări pentru miniștri după aprobarea bugetului

Articolul precedentCâciu (Finanțe) anunță multe provocări pentru miniștri după aprobarea bugetului
Articolul următorPrimul an din mandatul lui Nicușor Dan, sub lupa ONG-urilor Active Watch și CeRe