Foto: Radio Eco Natura
foto cu caracter ilustrativ-Radio Eco Natura

România pare că ar sta bine la capitolul deşeuri, doar că statul duce o luptă doar pe hârtie, axată pe statistici, cifre şi grafice.

Nu este pentru prima dată când ministrul interimar al Mediului, Apelor şi Pădurilor îşi exprimă rezervele cu privire la datele pe care România le-a raportat „ani de zile” la Comisia Europeană, pe segmentul deşeurilor.

În acest context Barna Tanczos a declarat că datele nu sunt concludente, deşi “la cifre stăm foarte bine”.

Ducem o luptă cu deşeurile, dar tone de gunoaie ajung tot în ape, râuri şi lacuri

Cu toate acestea, potrivit declaraţiilor oferite, există foarte multe deşeuri de plastic care ajung în lacuri şi ape, indiferent de angajamentele pe care ţara le-a luat şi continuă să le ia.

Ministrul interimar al Mediului a ţinut să adauge că obiectivele trebuie să fie mult mai mari, iar reţeaua de colectare trebuie să fie mult îmbunătăţită.

Nu ne putem îmbăta cu apă rece spunând că stăm bine la Eurostat şi, în acelaşi timp, să avem o ţară plină de deşeuri de plastic”, a spus Tanczos, într-o dezbatere de specialitate.

În opinia acestuia, atât obiectivele unităţilor administrativ-teritoriale, cât şi obiectivele companiilor care pun pe piaţă ambalaje ce se transformă ulterior în deşeuri trebuie să fie „mult, mult mai ambiţioase”, arată Radio Eco Natura.

Comisia Europenă vrea să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) din cauză că nu a închis o serie de depozite de deşeuri neconforme

Am văzut şi la COP ce se întâmplă. Există această tendinţă a industriei, a celor care pun pe piaţă ambalaje de a nu avea ambiţii crescute. Trebuie să avem ambiţii mult mai serioase, astfel încât România să fie curăţată de deşeurile care se regăsesc în fiecare primăvară în albiile râurilor, în fiecare zi în depozite în loc să fie reciclate”, a adăugat ministrul interimar al Mediului.

Comisia Europeană a decis să trimită în judecată țara noastră pentru nerespectarea pe deplin a hotărârii Curţii din 18 octombrie 2018

Articolul precedentAUR solicită sprijin pentru Polonia
Articolul următorDan Șova a fost condamnat la 4 ani de închisoare
Jurnalist full-time / Pesimist part-time