Sursa foto: Realitatea Tv

Europol a transmis, marți seară, că este în căutarea unui agent de poliție care să aibă curajul și „simțul răspunderii” să-l amendeze pe Klaus Iohannis pentru că nu a purtat mască la Congresul PNL din 25 septembrie. Sindicaliștii consideră că explicația agentului este una absurdă, iar legea se aplică în funcție de „statut, poziție socială și directivele primite de la partid”.

Reamintim că agentul constatator nu l-a amendat pe șeful statului deoarece nu l-a simțit pe președinte încălcând legea „prin propriile simțuri”. În postarea de pe Facebook, sindicatul Europol e de părere că Iohannis trebuie sancționat, cum „au fost sancționați sute de mii de români simpli”.

„Wanted! Se caută polițișt!!

Anunțul Sindicatului Europol vine după ce Secția 2 Poliție București a precizat că nu l-a sancționat pe șeful statului deoarece nu a existat nicio sesizare la 112.

„Această justificare tembelistă reprezintă o jignire adusă inteligenţei românilor. Ei au îndurat toate restricţiile aplicate după ureche şi trădează cancerul politic care s-a infiltrat în MAI”, au mai scris pe Facebook cei de la Europol. Bărbatul care a cerut ca Iohannis să fie amendat este acelaşi care a solicitat informaţii în legătură cu prezenţa preşedintelui, fără mască, la Biserica Evanghelică din Sibiu.

Președintele Klaus Iohannis a fost surprins, în timpul Congresului Partidului Național Liberal (PNL), fără mască. Reamintim că pentru încălcarea normelor referitoare la limitarea pandemiei la Congreul care a reunit 5 mii de participanți, Partidul Național Liberal a fost sancționat de polițiști cu 10 mii de lei.

Iohannis și purtatul măștii

Duminica trecută, Iohannis și soția sa nu au purtat mască de protecție, la Sibiu, chiar dacă legea intrată în vigoare obligă acest lucru. Municipiul depășise, în acea perioadă, incidența de 6 cazuri la mia de locuitori.

Totodată, președintele României a fost huiduit la intrarea într-o biserică din Sibiu. O femeie i-a strigat „Jó napot kívánok, PSD!”. Celebra frază pe care președintele României a spus-o într-o declarație de presă în aprilie 2020. De asemenea, un bărbat a avut asupra lui o hârtie pe care era afișat mesajul „La biserică…degeaba”.

Șeful statului a mers, împreună cu soția, la Biserica-Catolică „Sfânta Treime” din Sibiu. Iohannis nu s-a oprit să vorbească cu protestatarii și nici nu a făcut nici un fel de declarații.

Iohannis a fost întâmpinat de protestatari la intrarea într-o biserică din Sibiu

Articolul precedentBarna: „Există posibilitatea revenirii USR la guvernare”
Articolul următorMircea Badea: taxarea bogaţilor reprezintă un act total greşit
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.