Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție tocmai ce au finalizat o amplă anchetă ce vizează corupția la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dolj, unde existau indicii că cei cu care de mână își rezolvau cu mită cererile de reexaminare a încheierilor de carte funciară. Inculpată în acest dosar este fostul registrator șef al OCPI Dolj, Augustina Costinela Chimoiu, care va fi judecată pentru fapte comise începând cu anul 2013, respectiv luare de mită. În același dosar va fi judecat și cel care îi dăduse mita acesteia, respectiv Vicenzo Ioele, administrator al unor societăți comerciale.
„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada 2013 – 2015, inculpata Chimoiu Augustina Costinela ar fi primit de la celălalt inculpat foloase necuvenite constând în execuția de lucrări de construcții în valoare de 199.570 lei (manoperă și materiale de construcții) la un imobil pe care aceasta îl deține în județul Dolj.
Banii respectivi ar fi fost primiți de inculpată pentru a admite un număr de 23 de cereri de reexaminare a încheierilor de carte funciară formulate de omul de afaceri, care, anterior, fuseseră respinse pentru diferite motive de către colegii inculpatei.
În cauză, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor terenuri ce aparțin inculpatei”, au dezvăluit procurorii DNA.