Cu atâtea tururi de alegeri pe metru pătrat, e greu de spus cine și pentru ce candidează, a candidat sau va candida. Dacă nu a reușit să se impună drept candidatul ALDE la alegerile prezidențiale din 2019, Călin Popescu Tăriceanu vorbește despre planuri în acest sens în apropierea alegerilor locale din acest an, când ar vrea să fie primar general al Capitalei. Are și planuri pentru București, dar azi o parte din criticile sale merg în direcția locatarului din Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis, cu referire la România normală promisă de acesta și realitatea lunilor care s-au scurs de când candidatul PNL a câștigat al doilea mandat de președinte.

Eu nu vreau ca România să fie într-o luptă, într-o încrâncenare politică, eu îmi doresc ca România să intre într-o normalitate a vieţii politice care ar presupune existenţa unei majorităţi şi a unei opoziţii, dar cu un preşedinte care îşi înţelege rolul de moderator, de factor de echilibru şi care încearcă să canalizeze energiile către un proiect de ţară, ceea ce vedem, actualul preşedinte, ca şi Băsescu de altfel, nu reuşeşte să facă. Fiecare vrea să fie preşedintele partidului de guvernământ. Atâta pot. Acesta este orizontul maxim pe care îl au în vedere.

La Iohannis nici măcar preşedinte, el este un fel de agent electoral, din păcate, aşa cum se manifestă şi este regretabil şi e prea puţin ca să te numeşti preşedinte. Eu îmi doresc totuşi în viitor ca România să aibă un preşedinte aşa cum este croită haina constituţională şi nu un jucător mărunt pe scena politică”, opinează Tăriceanu.

Articolul precedentCiolacu, cu gândul la bani: „Ați topit peste un miliard doar pentru primăriile PNL și ale aliaților”
Articolul următorPNL a rămas fără candidat la Sângeorz-Băi. Primarul care și-a filmat fiica în timp ce o umilea a fost dat afară din partid