Sursa: Facebook

Senatorul Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere (CNC) al Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), abia așteaptă alegerile din 2024, dat fiind că și-a calculat ce șanse de câștig are formațiunea din care face parte.

Târziu a fost ieri la Bistriţa, unde a previzionat că AUR stă atât de bine încât va „rupe tot” la alegeri – cel puțin la cele parlamentare, când, crede acesta, va lua „peste 50%” din voturi.

Potrivit Agerpres, senatorul AUR a asigurat audiența că face declarații în deplinătatea facultăților mintale, nu pe fondul consumului de substanțe: „n-am băut nimic şi sunt în toate minţile”. În plus, Târziu a mai explicat și planurile pe care AUR le are pentru următorii ani, până la alegeri.

Ca orice formațiune politică care se respectă, și AUR are cei mai buni oameni, specialiștii cei mai buni și, firește, va promova doar oamenii de valoare.

Românii au nevoie de noi şi ştiu un singur lucru: că nu om fi noi cei mai grozavi, dar suntem sinceri, bine intenţionaţi şi nu precupeţim niciun efort pentru a face ceea ce spunem”, a afirmat Claudiu Târziu, la o întâlnire cu membri şi simpatizanţi ai partidului din judeţul Bistriţa-Năsăud. (…)

Noi avem şi soluţii, lucrăm la un program de guvernare, pe care o să îl anunţăm, din ideile lui generale, în septembrie, când vom anunţa şi o primă echipă de guvernare. Spun o primă, pentru că vrem să avem trei echipe de guvernare pe care să le antrenăm până în 2024, ca din acestea trei să facem un guvern foarte bun pentru România, care să nu piardă vremea şi care să nu dea rateuri, că nu mai avem timp”, a afirmat Târziu, potrivit sursei citate.

Articolul precedentMarian Godină a observat că Poliția Română dă share postărilor ministrului Bode: „E profund greșit și pare ceva de o slugărnicie incredibilă”
Articolul următorRomânii care nu au asigurare medicală ar putea fi consultați gratuit de către medicii de familie