Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 al Capitalei, vine cu noi declarații incendiare după întâlnirea cu ministrul Finanțelor. Acesta a avertizat că primăriile sunt în colaps financiar, însă a recunoscut că disproporția dintre salariile bugetarilor și cele din sectorul privat nu ajută în stabilirea unui echilibru. Și, în contextul crizei în care se află administrațiile locale, Negoiță a avertizat că primarii vor ieși în stradă. „O să venim cu cetățenii în fața Guvernului. Nu putem să plătim școală după școală, nu putem să plătim bursele, o să ajungem să nu avem bani de curent și de apă la școli”, a spus primarul Sectorului 3, care în prezent este suspendat din PSD.
„Sper să le dea Dumnezeu mintea din urmă și își dau seama că nu e în regulă să fie atât de lipsiți de umanitate. Ce exemplu dau guvernanții, când se vede la lumina zilei că mint cu nerușinare? Este adevărat, în anumite primării sunt salariile prea mari, dar domnul ministru nu vorbește și de administrația centrală, unde salariile sunt în anumite situații de două și de trei ori mai mari decât cele din administrația locală. Nu e normal ca salariile din zona publică să fie mai mari decât în zona privată. Dar asta nu înseamnă că dacă spune o chestie corectă, trebuie să-și bată joc de angajamentele pe care le-a luat”, a spus primarul Negoiță la ieșirea de la întâlnirea cu Eugen Teodorovici.