Cătălin Drulă

Președintele USR Cătălin Drulă arată că ar putea fi dispuse verificări de către Comisia Europeană după achiziția de mașini BMW pentru Poliție, achiziție asupra căreia planează mai multe suspiciuni.

Avertismentul acestuia a fost lansat într-o emisiune de la România Europa Liberă, în contextul în care acesta a transmis sesizări încă din septembrie către Autoritatea de Management, Oficiul European de Luptă Antifraudă, Parchetul European şi Curtea de Conturi, reclamând achiziția celor 600 de mașini BMW prin Ministerul Afacerilor Interne, de la o companie fondată de unul dintre prietenii președintelui Klaus Iohannis.

Astfel, Drulă arată că este foarte posibil ca Comisia Europeană să ia la „puricat” procedura privind achiziția automobilelor în momentul în care se va solicita rambursarea fondurilor. Cu toate acestea, liderul USR a subliniat că există și posibilitatea ca, pentru a ascunde eventuale nereguli, mașinile să fie achitate din bani de la bugetul de stat și nu din fonduri europene. În acest fel, Uniunea Europeană nu ar mai avea dreptul să verifice legalitatea achiziției.

Comisia Europeană, i-am scris doamnei comisar Elisa Ferreira (…) spune același lucru, că vor verifica acest proiect la momentul în care se vor cere banii europeni, rambursarea lor. (…)

Dacă au început să fie livrate înseamnă că sunt niște facturi pe care Ministerul Afacerilor Interne, IGPR-ul trebuie să le plătească, apoi să ceară la rambursare banii europeni. Acesta este momentul în care se declanșează întreg mecanismul de control, Autoritate de Audit, Curte de Conturi”, a precizat Drulă pentru sursa citată.

Totodată, acesta a vorbit despre un document primit de la Directoratul pentru Politică Regională și Urbană al Comisiei Urbane, unde se arată că „Direcția Comună de Audit va include proiectul și procedura de achiziție subiacentă într-un audit viitor în România”.

Articolul precedentLiberalul Dan Motreanu, nemulțumit de „prestația” ministrului PSD al Agriculturii
Articolul următorHurezeanu, ferm în Austria, unde este ambasador, vizavi de aderarea la Schengen: „Răbdarea noastră nu este fără sfârșit”