Sursa: Captura video

Zeci de percheziții derulate în această dimineață în trei județe, într-un dosar instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind vizate mai multe persoane care controlează firme specializate în distribuirea de aparatură medicală.

În acțiune sunt implicați polițiști din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Direcția de Investigații Criminale, I.P.J. Brașov, Iași, Neamț și Suceava, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul IGPR, ANAF, dar și al Corpului de Control al ministrului Sănătății.

În total, sunt puse în aplicare 24 de mandate de percheziție domiciliară pe raza judeţelor Brașov, Iași și Neamț, atât la sediile sociale ale unor firme specializate în distribuirea de aparatură medicală, cât și la domiciliile persoanelor fizice presupus a fi implicate în activitatea infracțională sau imobile deținute de aceștia.

Totodată, sunt plănuite percheziții domiciliare la sediul unei primării dintr-o comună, la sediile unor spitale și la sediul unei organizații non-guvernamentale.

Din cercetări au rezultat indicii cu privire la faptul că unele cadre medicale ar fi efectuat mai multe intervenții chirurgicale, cu încălcarea procedurilor de lucru și a indicațiilor de utilizare a dispozitivelor medicale, care au afectat ori au pus în pericol integritatea corporală, sănătatea și chiar viața unor persoane, pacienți ai acestora.

În cauză este începută urmărirea penală in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, dare de mită, fals intelectual, uz de fals, înșelăciune, fals material în înscrisuri sub semnătură privată, precum și continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente”, detaliază Ministerul Public.

Articolul precedentO idee generoasă: grațierea fostului primar al Sibiului, Klaus Iohannis, care putea fi condamnat abuziv, precum Cristian Popescu Piedone
Articolul următorNoua ambasadoare SUA în România promite că va milita pentru ca românii să fie scutiți de vize