În câteva săptămâni se va discuta la subiect despre revocarea Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului. Sau cel puțin aceasta este promisiunea făcută ieri de Ludovic Orban, care reia astfel o temă din campania electorală. În ultimele luni, Avocatului Poporului i s-a reproșat că ar fi de fapt portavocea PSD și singurul său interes ar fi să îi apere pe social democrați.
Ieri, liderul PNL a anunțat că a fost demarată procedura privitoare la revocarea Avocatului Poporului și că în două săptămâni va fi discutat în plen un raport pe care trebuie să îl întocmească Comisiile juridice.
„Este o procedură care a fost demarată de grupurile parlamentare ale PNL, în legislatura trecută, dar nu a fost trimisă spre comisiile juridice. Birourile Permanente Reunite au refuzat să deruleze procedurile din legea Avocatului Poporului şi procedurile regulamentare. La baza sesizării se află atât vechea sesizare a grupurilor parlamentare ale PNL, cât şi o sesizare depusă de colegul meu deputatul Florin Roman, care a fost însuşită şi susţinută şi de grupurile parlamentare din Cameră şi Senat ale USR-PLUS şi ale PNL.
Comisiile juridice au termen de două săptămâni să analizeze această solicitare și să prezinte un raport care să fie transmis plenului”, a avertizat Orban.
Pe de altă parte, Marcel Ciolacu a spus marți seara că partidul va ataca la CCR o eventuală hotărâre de suspendare a Avocatului Poporului și că se va ajunge până acolo încât să fie sesizate și instituțiile europene.