Alegerea viceprimarilor Capitalei nu mai suportă amânări, aceștia urmând să fie aleși în ședința Consiliului General al Municipiului București de luni.
Procedura de alegere a viceprimarilor Capitalei figurează pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), care ar urma să aibă loc luni, de la ora 10.00, relatează Agerpres.
În cadrul aceleași ședințe își vor depune jurământul cei zece consilierii supleanţi, validaţi de instanţă, după ce reprezentanţi ai PSD şi PMP au renunţat la mandate.
Viceprimarii Capitalei vor fi aleși în ședința Consiliului General al Municipiului București de luni
În luna noiembrie, Vlad Voiculescu, președintele PLUS București, anunța că viceprimarii Capitalei nu au fost aleși în funcție din cauza guvernului PNL.
Acesta considera că PNL a modificat “abuziv” şi “electoral interesat”, Codul Administrativ.
Alături de Stelian Bujduveanu (PNL), Vlad Voiculescu rămâne propunerea USR PLUS pentru funcția de viceprimar al Bucureștiului.
Viteza de lucru a instanţei
În data de 18 noiembrie, primarul general, Nicuşor Dan, explica amânarea. Edilul arăta că, potrivit Codului administrativ, viceprimarii pot fi numiţi doar în momentul în care CGMB este complet constituit şi că data şedinţei în care se aleg viceprimarii nu depinde de municipalitate, ci de „viteza de lucru a instanţei”.
”Din cauza faptului că atât la PSD, cât şi la PMP, în mod legitim, nişte persoane au renunţat la mandat şi urmează să intre alţi supleanţi – aici este deficienţă în Codul administrativ, care spune că titularii şi supleanţii nu se validează simultan de către instanţă, o singură dată, ci se face asta în două etape – suntem în această situaţie.
Sunt 45 de consilieri care au fost validaţi acum trei săptămâni şi am putut să depunem jurământul şi mai sunt alţi zece care au trecut de prima instanţă. După ce se va judeca apelul, CGMB va fi în formulă completă şi atunci o să putem să alegem şi viceprimarii şi comisiile de specialitate şi putem să schimbăm şi componenţa Adunării generale în companiile municipale”, a declarat Nicuşor Dan.
În ceea ce îl privește pe Vlad Voiculescu, Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că ”angajamentul politic” privind alegerea lui Voiculescu în funcţia de viceprimar al Capitalei ”va fi respectat”.